De miercuri avem o lege votată de parlamentari, care ține mai mult, însă, de bun simț. Astfel, femeile gravide și cei însoțiți de copii de până în cinci ani vor avea prioritate la ghișee, case de marcat și casierii, atât la stat, cât și la privat.
Mai mult decât atât, noua lege face referire și la locuri de parcare speciale pentru părinții cu copii mici. În caz contrar, amenzile pot ajunge până la zece mii de lei.
Instituțiile publice, dar și firmele private vor fi obligate de noua lege să afișeze la fiecare ghișeu sau casă de marcat, un anunț prin care să atenționeze oamenii că trebuie să le ofere prioritate femilor gravide și adulților, care au alături de ei un copil mai mic, de până la cinci ani.
De asemenea, proiectul prevede rezervarea unor locuri de parcare speciale.
Legea spune că, în spațiile de parcare, unde numărul locurilor este mai mare de zece și care aparțin instituțiilor publice sau private, să fie amenajate locuri de parcare speciale pentru femeile gravide și cele cu copii de până la cinci ani.
Instituțiile trebuie să implementeze noile cerințe în cel mult șase luni. În cazul în care nu vor fi respectate, amenzile pornesc de la 200 de lei și pot ajunge până la zece mii de lei. Și cei care vor abuza de locurile speciale de parcare pentru părinți, ar putea fi amendați cu sume curprinse între 2.000 și 10.000 de lei.
Sursa: Pro TV