Normele privind aplicarea Legii porcului interzic în totalitate vânzarea porcilor crescuți în gospodăriile țărănești, fiind interzisă de asemenea și comercializarea cărnii provenită de la aceștia.
ANSVSA a emis de curând noile norme privind aplicarea Legii porcului, principala prevedere referindu-se la interdicția pusă pentru comercializarea acestora sau a cărnii provenită de la ei.
În plus, proprietarii de porci crescuți în gospodărie sunt obligați să declare animalele la Primărie, în Registrul Agricol.
Normele prevăd că mișcarea porcinelor se realizează după cum urmează:
a) în exploataţia noncomercială de porcine, porcii sunt crescuți exclusiv pentru îngrăşare şi sacrificare pentru consum familial și se interzice comercializarea porcilor, precum și a produselor provenite de la aceștia;
b) mişcarea porcinelor dintr-o exploataţie comercială cu status conform autorizată sanitar veterinar se poate efectua având ca destinaţie:
1. exploatații noncomerciale;
2. exploataţiile comerciale înregistrate sanitar-veterinar;
3. exploataţiile comerciale autorizate sanitar-veterinar;
4. abatoare autorizate sanitar-veterinar şi pentru siguranța alimentelor și care sunt desemnate în conformitate cu art. 44 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, în vederea sacrificării imediate; carnea proaspătă și produsele din carne, inclusive membranele naturale, obținute de la aceste porcine sunt comercializate pe teritoriul național;
c) mişcarea porcinelor dintr-o exploataţie comercială cu status conform înregistrată sanitarveterinar se poate efectua având ca destinaţie:
1. exploatații noncomerciale;
2. exploataţie comercială înregistrată sanitar-veterinar;
3. abatoare autorizate sanitar-veterinar şi pentru siguranța alimentelor și care sunt desemnate în conformitate cu art. 44, alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, în vederea sacrificării imediate; carnea proaspătă și produsele din carne, inclusive membranele naturale, obținute de la aceste porcine sunt comercializate pe teritoriul național.
d) mişcarea porcilor dintr-o exploataţie comercială cu status neconform înregistrată/autorizată sanitar-veterinar se poate efectua având ca destinaţie doar abatoare autorizate sanitar-veterinar şi pentru siguranța alimentelor și care sunt desemnate în conformitate cu art. 44 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/594, în vederea sacrificării imediate; carnea proaspătă obținută de la aceste porcine este marcată și transportată la o unitate de procesare, pentru a fi supusă unuia dintre tratamentele relevante de atenuare a riscurilor, prevăzute în anexa VII la Regulamentul delegat (UE) 2020/687 al Comisiei din 17 decembrie 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește normele de prevenire și control al anumitor boli listate.
Restricții și pentru transportul porcilor
Transportul porcinelor vii este permis numai cu mijloace de transport înregistrate/autorizate sanitar-veterinar în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Mijloacele de transport animale vii trebuie să fie curățate și dezinfectate după fiecare descarcare de animale, indiferent că este la un abator sau la o exploatație de animale.
Operațiunea de curățare, spălare și dezinfecție a mijloacelor de transport pentru animale vii se atestă prin încheierea unui proces-verbal de dezinfecție a mijlocului de transport animale vii, de către unitatea de curățare, spălare și dezinfecție a mijloacelor de transport animale vii, autorizată sanitar veterinar, care a efectuat operațiunea.
Toate procesele-verbale încheiate în urma efectuării curățeniei, spălării și dezinfecției mijloacelor de transport animale vii se consemnează înr-un registru de evidență a proceselor verbale de dezinfecție a mijloacelor de transport animale vii.
Ca excepție, transportul porcinelor vii de către proprietarii acestora se poate face cu propriile mijloace de transport, pe o distanţă mai mică de 50 de km, fără ca acestea să fie înregistrate/autorizate sanitar-veterinar, cu respectarea cerinţelor generale privind transportul de animale prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1/2005 al Consiliului din 22 decembrie 2004 privind protecţia animalelor în timpul transportului şi al operaţiunilor conexe şi de modificare a Directivelor 64/432/CEE şi 93/119/CE şi a Regulamentului (CE) nr. 1.255/97.
Normele de aplicare pentru Legea porcului pot fi văzute aici.
Sursa: Adevarul