Am ascultat cu atenție problemele semnalate de producătorii agricoli din România și am implementat soluții.
Astăzi am adoptat, în plenul Camerei Deputaților – cameră decizională, un proiect legislativ (PL-x 154/2021) al cărui coinițiator sunt, care simplifică procedurile de construire în scopuri agricole.
În acest sens, proiectul PSD elimină obligativitatea planurilor urbanistice zonale pentru trecerea terenurilor din extravilan în intravilan, atunci când se urmărește ridicarea unor construcții agricole necesare activității economice desfășurate.
Mai mult, nemaifiind obligați să construiască în intravilanul localității, producătorii agricoli români vor deveni mai eficienți, protejând, în același timp, locuitorii de mirosuri neplăcute și zgomote deranjante.
Ulterior promulgării acestei legi, producătorii agricoli vor beneficia de proceduri simplificate pentru depunerea proiectelor europene lansate la AFIR, accesând astfel mult mai ușor fonduri pentru modernizare.
deputat Dumitrița Gliga
presedinte interimar PSD Mureș