Proiectul legislativ al UDMR pentru înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş, cu predare exclusiv în limba maghiară, va intra miercuri la votul final din Senat, care este for decizional.
Proiectul a fost aprobat de Camera Deputaţilor la finalul lunii decembrie, cu 18 voturi „pentru” şi o abţinere în comisia de învăţământ a Camerei, iar PMP şi PNL au părăsit sala. Iniţiativa a fost susţinută inclusiv de deputaţii USR, care au explicat că, dincolo de „trocul politic”, se află dreptul copiilor la educaţie.
Potrivit unui amendament adus de Lavinia Cosma, deputat USR, Liceul Teologic Romano-Catolic II „Rákóczi Ferenc” din Târgu-Mureş va funcţiona în corpul B al Colegiului Naţional „Unirea”, acolo unde a funcţionat până în 1948 liceul teologic.
„Pe noi ne interesează ca aceşti copii să aibă sistem de educaţie bun. Din păcate, de-a lungul vremii, s-a transformat într-o luptă politică. Personal, mă deranjează ca faceţi lucrurile astea pe repede-nainte, însă susţinem dreptul la educaţie al acestor copii”,
a susţinut Lavinia Cosma.
Deputatul PMP Robert Turcescu a ales să nu participe la dezbaterea pe proiect, lăsându-l în locul său pe Marius Paşcan, deputat de Târgu Mureş, şi a acuzat UDMR că face „troc politic”. El a spus că nu există nicio urgenţă pentru care liceul să fie înfiinţat în grabă, prin procedură legislativă.
„Acest proiect nu avea ce să caute pe ordinea de zi. Faceţi un troc politic, un joc periculos, iar România nu poate funcţiona după un troc politic. (…) Pe de altă parte, vă atrag atenţia asupra tensiunilor produse de proiect. Mare atenţie, este mai mult decât un semnal de alarmă. Suntem în mijlocul anului şcolar, nu există nicio urgenţă. Sunt proiecte care aşteaptă din 2011. Le înţelegem dorinţa celor de la UDMR şi probabil este nevoie de un astfel de liceu, dar nu în aceste condiţii. (…) Ceea ce faceţi astăzi aici este extrem de periculos”,
a spus Robert Turcescu.
La rândul său, Marius Paşcan a acuzat grupul UDMR de discriminare pentru elevii români, spunând că nu fac altceva decât să transforme Târgu-Mureş într-un „poligon de tragere”. El a comparat situaţia din prezent cu un alt caz, când elevii români au fost scoşi cu forţa din liceu.
„Acum e la fel. S-a încercat şi scoaterea claselor româneşti de către etnii. Puneţi-vă în situaţia părinţilor. Le vârâţi pe gât părinţilor, la o presiune şi un troc politic inadmisibil, această vânzare care reprezintă o trădare a intereselor naţionale”,
a spus deputatul.
El a susţinut că proiectul nu se justifică, în condiţiile în care nu sunt nici măcar suficienţi elevi maghiari care să ocupe toate clasele alocate în prezent, precizând, de asemenea, că iniţiativa se bazează pe informaţii eronate şi că există foarte multe derogări de la Legea educaţiei.
„Nu se justifică. Potrivit informaţiilor de la Inspectoratul Şcolar, din 53 de clase de la începutul anului, au fost ocupate doar 49. Nu au fost suficienţi elevi care să le ocupe. Numeroase clase de limba maghiară au sub 15 elevi. În plus, sunt multiple derogări de la Legea educaţiei. Este o cauză penală, oameni buni. Chiar vreţi să învingeţi şi justiţia? Nu transformaţi Târgu-Mureş în poligon de tragere. Ia veniţi să vorbiţi cu părintii copiilor români, să vedeţi ce părere au despre faptul că le sunt scoşi din şcoală elevii! Nu ne trădaţi, nu ne vindeţi ţara”,
a spus deputatul PMP.
Iniţiatorii proiectului, deputaţii UDMR, susţin, însă, că înfiinţarea liceului teologic cu predare în limba maghiară îndeplineşte o „nevoie esenţială”.
„În momentul de faţă este singura soluţie pentru ca elevilor să le fie respectat dreptul constituţional la educaţie şi să aibă o şcoală funcţională la Târgu-Mureş. Din punctul nostru de vedere, este o nevoie esenţială”,
a declarat deputatul UDMR Szabó Ödön.
Senatul a adoptat la începutul lunii decembrie un proiect de lege privind modificarea Legii educaţiei, cu un amendament al UDMR care prevede că unităţile de învăţământ cu predare în limba minorităţilor naţionale să poată fi înfiinţate şi de Parlament şi de autorităţile locale şi judeţene.
News.ro
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.