Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea privind privind aprobarea Programului-pilot de preluare de către inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din mai multe judeţe a personalului angajat cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului ajutor calificat, aflate în finanţarea autorităţilor administraţiei publice locale.
Proiectul, iniţiat de parlamentari PSD, ALDE, USR şi PNL, are ca obiect reglementarea preluării – cu statut de cadru militar – a personalului angajat cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului ajutor calificat, potrivit legii, aflate în finanţarea autorităţilor publice locale de pe raza judeţelor Arad, Hunedoara, Maramureş, Mureş şi Sibiu de către inspectoratele pentru situaţii de urgenţă respective.
Potrivit expunerii de motive, legea urmăreşte atât asigurarea finanţării pentru această categorie de personal, cât şi valorificarea pregătirii profesionale a acesteia prin încadrarea în serviciile profesionale pentru situaţii de urgenţă, fără a mai fi necesar ca personalul să desfăşoare cursuri de pregătire iniţială.
Anul trecut, preşedintele Klaus Iohannis a cerut reexaminarea Legii pentru aprobarea Programului-pilot de preluare a personalului angajat cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în primul ajutor calificat, aflate în finanţarea autorităţilor administraţiei publice locale, ca urmare a identificării unor inadvertenţe de natură juridică.
Legea a fost adoptată de Parlament ca urmare a cererii de reexaminare. AGERPRES