La data de 21 martie a.c., poliţiştii Biroului Combaterea Delictelor Silvice Mureş împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Brașov au efectuat o acţiune, pe raza localităţii Ibăneşti, ocazie cu care a fost depistat în trafic un bărbat, de 50 ani, din localitate, care transporta material lemnos pentru lucru.
În urma verificărilor, s-a stabilit că pe avizul de însoţire prezentat pentru control nu erau înscrise datele referitoare la codul offline/online, data și ora plecării transportului și valabilitatea acestuia.
Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional, iar cantitatea de 24,84 metri cubi lemn de lucru din specia răşinoase, rezultată în urma inventarierii, în valoare de 8.694 lei, a fost confiscată şi predată Ocolului Silvic Gurghiu.
#La data de 21 martie a.c., poliţiştii Postului de Poliţie Hodac au depistat în trafic un bărbat, de 34 ani, din localitate, care transporta material lemnos cu un ansamblu de autovehicule format din cap tractor și remorcă, fără a avea aviz de însoțire ori alte documente prevăzute de normele privind circulația materialelor lemnoase.
Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional iar cantitatea de 11,38 mc cherestea de esență molid, în valoare de peste 7.600 de lei, precum şi remorca cu care s-a efectuat transportul, în valoare de 5.000 de euro, au fost confiscate şi predate Ocolului Silvic Reghin.
Foto: Arhivă
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.