99,91 MC MATERIAL LEMNOS ȘI DOUĂ SEMIREMORCI INDISPONIBILIZATE DE POLIȚIȘTI
La data de 2 august a.c., în jurul orei 20.20, în baza unui apel la 112, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Ungheni au oprit, pentru control, pe DJ 151B (Cerghizel-Cerghid), două ansambluri auto, formate fiecare din cap tractor și semiremorcă, care transportau material lemnos, fără a deține avizele de însoțire la momentul identificării în trafic.
Acestea au fost indisponibilizate la sediul Ocolului Silvic Reghin, la fața locului deplasându-se polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol.
În urma cubajului efectuat de către specialiștii silvici, a reieșit faptul că semiremorcile în cauză transportau încărcături de 53,49, respectiv 46,42 mc material lemnos cherestea din specia molid.
Polițiștii s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase în volum de peste 10 mc, neînsoțite de documente specifice de transport”, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 46/2008 privind Codul silvic.
Totodată, s-a dispus indisponibilizarea în vederea confiscării a întregii cantități de material lemnos (99,91 mc), precum și a celor două semiremorci.