Leonard Azamfirei: A privi din nou spre Franța

Ziua Francofoniei nu privește doar circulația unei limbi. Ea trimite la o idee de civilizație. Data de 20 martie evocă nașterea, în 1970, la Niamey, a instituției care avea să devină Organizația Internațională a Francofoniei. Cu alte cuvinte, Francofonia nu este doar patrimoniu cultural, ci și un proiect politic, educațional și diplomatic.

Pentru România, raportarea la Franța are o densitate istorică aparte. Modernitatea românească nu poate fi înțeleasă fără modelul francez: de la prestigiul limbii franceze în rândul elitelor românești, încă din secolul al XVIII-lea, până la sprijinul lui Napoleon al III-lea pentru constituirea statului român modern, apoi la fraternitatea de arme din Primul Război Mondial și la parteneriatul strategic franco-român consolidat după 1989. Franța nu a fost pentru România doar o referință culturală, ci și una instituțională și politică.

În raport cu Franța, România nu are doar o memorie afectivă, ci și o actualitate consistentă. Potrivit diplomației franceze, România rămâne un spațiu francofon important, cu o pondere semnificativă a studiului limbii franceze, cu 115 filiere universitare în limba franceză și cu o cooperare academică și științifică remarcabilă. Franța se definește, de altfel, drept principalul partener științific european al României. În același timp, Institutul Francez din România vorbește astăzi despre o francofonie românească cu peste un milion de elevi și studenți, aproape 6.000 de profesori, 25 de licee bilingve și peste o sută de filiere universitare francofone.

Dar relația cu Franța merită regândită nu doar sentimental, ci strategic. În poziționarea ei actuală, Franța continuă să trateze limba, cultura, știința și educația ca instrumente de influență și de prezență globală. Diplomația sa își asumă explicit dimensiunea culturală, științifică și francofonă, iar franceza rămâne una dintre limbile majore ale lumii și a doua limbă a diplomației. În același timp, Franța își afirmă, în actualul context european, rolul politic prin susținerea pe termen lung a Ucrainei și printr-o viziune în care Europa nu este doar piață, ci și putere, memorie și responsabilitate. Tocmai aici cred că merită să privim din nou spre Franța, nu din reflex festiv, ci din nevoia de a recupera un model în care cultura, statul, universitatea și ideea de prestigiu public lucrează împreună.

A privi din nou spre Franța nu înseamnă un exercițiu nostalgic, nici o simplă reverență față de un prestigiu istoric incontestabil. Înseamnă a recunoaște că există, încă, în modelul francez, o lecție de rigoare intelectuală, de claritate instituțională și de încredere în forța formativă a culturii. Pentru România, iar pentru o universitate precum UMFST cu atât mai mult, relația cu spațiul francofon nu ar trebui să fie doar una comemorativă, ci una de viitor.

Nu întâmplător, intenționăm să deschidem din această toamnă, la UMFST, un program de Medicină în limba franceză. Este expresia firească a unei opțiuni culturale și academice: aceea de a reconecta universitatea noastră la o tradiție de excelență care a contribuit decisiv la formarea spiritului european și la modernizarea României.

Foto: tes.com

Leonarda Azamfirei