Senatorul Leonard Azamfirei i-a adresat, în plenul Senatului, Ministrului Sănătății, Ioana MIHĂILĂ, următoarea interpelare:
„În ultimii 30 de ani în România s-au construit spitale doar pe hârtie. Majoritatea acestor spitale funcționează pe un model tip, după cutremurul din 1977, la standardele și circuitele care erau valabile la vremea respectivă. În momentul de față, acestea sunt de mult depășite. S-a văzut clar acest lucru în pandemie, când aparatura din secțiile de terapie intensivă a fost suprasolicitată, iar circuitele electrice și circuitele de gaze medicale nu au făcut față. În aceste condiții au apărut defecțiuni care au provocat pe de o parte, incendii și pe de altă parte, pierderi de vieți omenești, ca în cazul tragediilor de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț sau Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș”. Și asta pentru că nu avem un sistem organizat de mentenanță a dispozitivelor și instalațiilor medicale din spitale.Există în acest moment mai multe universități din România care școlarizează ingineri pe profilul medical, al căror rol este esențial în cadrul unui spital, pentru că ei știu cum funcționează echipamentele și pot oferi indicații vitale despre cum trebuie folosite pentru a evita incidentele. Spitalele însă nu-și asumă obligația de avea personal dedicat dispozitivelor medicale și astfel apar dezechilibre, întreținerea acestora fiind făcută de personal necalificat și neadaptat.În lipsa acestor specialiști a fost nevoie să intervină medici, asistenți medicali, infirmiere care, în cazul incendiilor de la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” sau Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, au dat dovadă de prezență de spirit sau chiar de sacrificiu, cum este cazul dr. Cătălin Denciu, care a intrat în flăcări și a scos mai mulți pacienți. El se află și în prezent în recuperare, cu arsuri de gradul trei pe 40% din suprafața corpului, sacrificiul și exemplul său uman fiind recunoscute chiar zilele acestea de Organizația Mondială a Sănătății.În spitalele din străinătate există ingineri medicali, iar colaborarea dintre ei și medici ține pericolele la distanță. În schimb, din păcate, în România profesia de inginer medical nici măcar nu este reglementată prin lege.Medicul are responsabilitatea actului medical dar, pentru ca el să se poată desfășura fără a fi sub o presiune a problemelor administrative care apar, acest lucru trebuie să fie manageriat și efectuat de o întreagă echipă.Consider obligatoriu ca un standard de calitate pentru autorizarea unui spital să fie existența unei structuri tehnice formată din ingineri medicali, capabilă să rezolve problemele tehnice din spitale.Față de cele expuse, solicit să îmi comunicați:
1) Ce măsuri veți lua pentru rezolvarea urgentă a problemelor tehnice din spitale, generate de lipsa inginerilor medicali?
2) Ce demersuri veți face pentru ca inginerul medical să fie inclus în sistemul de recunoaștere a profesiei din sistemul sanitar?”