În această seară, pentru prima dată, literele au prins viață.
Albe, limpezi, așezate în iarbă, în fața clădirii care privește tăcută spre centrul orașului, simbol al unui campus în continuă transformare.
E mai mult decât lumină. E semnul că suntem aici – prezenți, în mișcare, înrădăcinați în trecut, dar cu fața spre tot ce urmează.
Sub aceste inițiale se adună drumuri, discipline, gânduri și generații. O poveste începută acum șapte ani, cu îndrăzneala celor care au ales să creadă într-un vis mai mare decât siguranța momentului.
Acum, când noaptea cade peste oraș, UMFST se aprinde.
E pluribus unum.
Din mulți, o lumină
Leonard Azamfirei