Biroul Politic Local Târgu Mureș al Partidului Național Liberal, întrunit în ședința din 30 septembrie 2019, a hotârât transmiterea către Partidul Oamenilor Liberi a unei invitații pentru o întâlnire de analiză a situației politice din Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureș.
În acest sens, în cursul zilei de astăzi, le-am adresat colegilor de la Partidul Oamenilor Liberi propunerea unei întâlniri, pentru săptămâna viitoare, în care intenționăm discutarea proiectului inițiat de cei trei consilieri locali POL, în vederea demiterii viceprimarului UDMR al municipiului Târgu Mureș, Makkai Gergely.
Considerăm, de asemenea, că această întâlnire politică este absolut necesară, în vederea unei posibile abordări comune a ultimelor opt luni din mandatul actualului Consiliu Local al municipiului Târgu Mureș.
“Considerăm că, în actuala configurație politică, PNL și POL sunt singurele partide de opoziție din Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureș, față de majoritatea UDMR-PSD-ALDE și că se impune conturarea unei strategii comune de abordare a proiectelor din Consiliul Local al municipiului Târgu Mureș”, a declarat Ervin Molnar, președintele PNL Târgu Mureș.
Organizația municipală Târgu Mureș a Partidului Național Liberal va informa opinia publică în legătură cu răspunsul colegilor de la Partidul Oamenilor Liberi, la invitația adresată.
Biroul de presă
PNL Târgu Mureș