La sfârșitul de săptămână ce tocmai a trecut, PNL Tîrgu-Mureș a avut adunarea generală de alegeri, în care președintele în exercițiu, unicul candidat și președintele nou-ales a fost aceeași persoană – Ionela Ciotlăuș. Ceea ce pe mine mă duce cu gândul la socialismul pe care îl clamăm apus (dar pare-se nu e chiar atât de apus cum credeam), nicidecum la liberalism, adică acel curent politic în care concurența e un fel de biblie. În atare condiții, un proces democratic din viața organizației s-a transformat într-o formalitate banală, o șuetă de sâmbătă dimineața, o întâlnire cu schimburi de zâmbete, saluturi și amabilități.
Tot la acea întâlnire însă, conducerea PNL Tîrgu-Mureș a luat decizia ca la viitoarele alegeri locale, candidatul la funcția de primar al Tîrgu-Mureșului să fie, surpriză, tot Ionela Ciotlăuș. Ceea ce iarăși nu constituie o problemă, întrucât decizia ține de apanajul PNL Tîrgu-Mureș, nu al subsemnatului. Dar ce încredere să aibă un ins cu orientări de dreapta ca mine, într-un candidat care se vrea a fi reprezentantul dreptei la Tîrgu-Mureș, când acel candidat n-a fost desemnat ca rezultat al unei competiții interne, concurs de proiecte sau un proces care cât de cât să se asemene cu unul concurențial?
Așadar, tragem linie și avem două hotărâri importante adoptate în acest stil mimat democratic, stil în care nu am încredere și în care, drept urmare, nu-mi pun mari speranțe. Asta fără să implice vreo discuție despre abilitățile doamnei Ciotlăuș, pe care nu pot spune că le cunosc prea bine. Pentru simplul fapt că dumneaei și organizația pe care o reprezintă au ales această modalitate găunoasă de reconfirmare în funcție (că de fapt nu prea le putem spune alegeri în lipsa unor alternative de a alege) și de promovare în postura de candidat la cea mai de vază funcție din oraș, în competiția pentru a obține votul meu, au pășit cu stângul.
Cătălin Hegheș
Ziaristii se cred prea destepti pentu a-si da cu parerea despre o femeie care a fost director economic la firma.
Prea multe pareri NEVERIFICATE AU ZIARISTII!!!!!!!!!!!!