Senatorul PDL Marius Paşcan a acuzat miercuri conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş de ‘indolenţă şi nepăsare’ în privinţa stabilirii corecte a reţelei şcolare pentru anul în curs şi a cifrei de şcolarizare, arătând că în acest fel liceele cu profil tehnic din judeţ au rămas fără elevi pentru clasele a IX-a.
‘Nu e de mirare că, pe zi ce trece, calitatea actului educativ se află în cădere liberă, când organizarea învăţământului se află într-o profundă degringoladă. În judeţul Mureş, conducerea Inspectoratului Şcolar dă dovadă fie de incompetenţă, fie de indolenţă şi nepăsare în privinţa stabilirii reţelei şcolare pentru anul în curs şi a cifrei de şcolarizare. Practic, din pricina supradimensionării celor două capitole organizatorice şi inadecvării la realităţile socio-demografice ale judeţului Mureş, liceele cu profil tehnic au rămas fără elevi pentru clasele a IX-a. Mai mult şi absolut revoltător, nici până acum pe site-ul ISJ Mureş nu este făcută publică lista privind cifra de şcolarizare şi reţeaua şcolară’, a susţinut Paşcan.
Acesta a arătat că din cauza proastei organizări a ISJ Mureş, pentru specializări precum construcţii, instalaţii şi lucrări publice, fabricarea produselor din lemn, chimie industrial, construcţii, instalaţii şi lucrări publice nu există elevi, fiind licee în care nu s-a ocupat niciun loc în clasele prevăzute sau altele în care au fost ocupate doar parţial locurile dintr-o clasă, din cele două prevăzute.
‘Consecinţele acestei situaţii privesc şi cadrele didactice a căror normare s-a făcut pe baza cifrelor de şcolarizare infirmate de realităţi. Unii dintre profesori nu vor mai avea numărul de ore necesar planificat şi, probabil, îşi vor pierde catedrele. Iată unde duce lipsa de profesionalism şi nesăbuinţa celor susţinuţi politic de către USL şi aflaţi vremelnic la conducerea ISJ Mureş. Din păcate, greşelile lor ne vor afecta pe toţi în privinţa calităţii şi competenţelor profesionale ale absolvenţilor din generaţiile viitoare’, a spus Paşcan.
Senatorul a dat exemplul mai multor licee, din Târgu Mureş – ‘Constantin Brâncuşi’, ‘Emil Dandea’, ‘Aurel Persu’, ‘Ion Vlasiu’ – dar şi din Deda, Band, Dumbrăvioara şi Reghin, unde s-a prevăzut un număr exagerat de locuri, raportat la elevii efectiv înscrişi, cea mai gravă situaţie fiind la Liceul Tehnologic ,,Vasile Netea’ din Deda, unde s-au prevăzut 29 de locuri la profilul ‘Construcţii, instalaţii şi lucrări publice’, dar nu s-a înscris niciun elev, în timp ce la Liceul Tehnologic ‘Ion Vlasiu’ din Târgu Mureş, la profilul ‘Fabricarea produselor din lemn’, în limba română, au fost prevăzute de asemenea 29 de locuri şi s-au înscris doar doi elevi.
La Liceul Tehnologic ‘Constantin Brâncuşi’ din Târgu Mure; s-au oferit 58 de locuri la profilul Construcţii, Instalaţii şi lucrări publice în limba maghiară şi s-au ocupat 15, la acelaşi profil s-au scos la concurs 29 de locuri la secţia română şi s-au ocupat cinci, în timp ce la profilul Mecanică în limba română s-au prevăzut 58 şi s-au ocupat 20.
Inspectorul şcolar general al judeţului, Ştefan Someşan, a declarat a rândul său că a lăsat piaţa şcolară liberă, arătând că există o serie de licee care îşi realizează numărul de elevi prognozat – precum Electromureş, Agricol, Şincai din Târgu Mureş – şi altele, precum cele menţionate de Marius Paşcan, care nu au realizat numărul pe care şi l-au propus de foarte mulţi ani.
‘Vin propunerile de la şcoli, iar Comitetul Local de Dezvoltare decide, pentru că trebuie să se respecte un raport optim între teoretic şi clasele industriale. Pe timpul lui Ceauşescu, eu am fost director la Prelucrarea lemnului, când se aduceau cu forţa elevii la şcoală şi se făcea planul. Dar acum nu mai este aşa’, a arătat Ştefan Someşan.
AGERPRES