Ediția cu numărul cinci a programului „Universitatea de Vară pentru Elevi” se desfășoară, în perioada 23-30 iulie, la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș.
Timp de o săptămână, 150 de liceeni din întreaga țară, absolvenți ai clasei a XI-a, vor trăi viața de student la Medicină Generală, Medicină Dentară și Farmacie. Deschiderea oficială va avea loc luni, 24 iulie, la ora 10.00, în Sala Festivă a Universității.
Elevii vor fi cazați în cămine studențești, vor participa la cursuri și lucrări practice specifice facultății la care au aplicat și vor avea parte și de activități extrașcolare. Aceștia vor fi coordonați de 15 voluntari.
Elevii care au participat la edițiile anterioare ale programului „Universitatea de Vară pentru Elevi” au descris experiența ca fiind unică și au transmis, cu entuziasm, că ar repeta-o oricând.
„Universitatea de Vară pentru Elevi” este un program organizat în parteneriat cu Liga Studenților din Tîrgu Mureș.