La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş s-au asigurat urgenţele şi o treime din activitatea de pe secţii în urma conflictului declanşat de Sindicatul Sanitas luni dimineaţă. Liderul Sanitas Mureş, Ioan Popşor, a arătat că lipsa de personal din această unitate sanitară face ca aproape zilnic aici să se lucreze ca şi cum ar fi grevă.
‘În această dimineaţă, colegii noştri din Biroul Executiv al Federaţiei Sanitas au fost chemaţi la negocieri pentru consilierea conflictului de muncă la Ministerul Muncii şi la Ministerul Sănătăţii. Noi ne-am adunat să sensibilizăm parlamentarii de Mureş, pentru ca mâine să fie prezenţi la Camera Deputaţilor pentru a vota modificarea şi completarea Ordonanţelor de Urgenţă. Noi am făcut apel la toate partidele politice din Mureş să participe, să fie prezente, ca să fie cvorum. Liderii politici de filială ne-au asigurat de sprijinul lor (…) La protest au participat asistenţi, personalul TESA, colegii de la CNSLR Frăţia, infirmieri, îngrijitori muncitori, personalul de la RUNOS. S-au asigurat urgenţele, s-a asigurat o treime din activitatea de pe secţii şi oricum se ştie că lipsa acută de personal de pe secţii face ca tot timpul pe secţie să se lucreze, aproape zilnic, în grevă’, a arătat Ioan Popşor.
Acesta a precizat că la SCJU Târgu Mureş greva se face pe secţii şi că protestatarii care s-au adunat luni pe holurile spitalului au încercat să sensibilizeze parlamentarii din judeţ asupra importanţei modificării şi completării OUG 20/2016 şi OUG 43/2016.
AGERPRES
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.