Peste 2.500 de obiecte de patrimoniu, aflate în colecţia Muzeului Etnografic Topliţa, sunt în pericol de degradare întrucât clădirea în care funcţionează este neîncălzită, iar Ministerul Culturii, sub tutela căruia se află, nu a alocat fonduri pentru reabilitarea instalaţiei.
Promisiuni reci
Managerul Centrului Cultural Topliţa, Costel Cristian Lazăr, de care aparţine Muzeul de Etnografie, a declarat că instituţia pe care o conduce s-a mutat din Castelul Urmanczy, retrocedat foştilor proprietari, în două spaţii ale Primăriei, ce trebuiau reamenajate. Potrivit managerului, de mai multe luni s-au început demersurile pentru alocarea banilor necesari reabilitării instalaţiei de încălzire, dar s-au primit, deocamdată, doar promisiuni. Suma necesară reabilitării instalaţiei de încălzire se ridică la 15.000 de euro. ,,Domnul ministru Barbu a promis că la eventuala rectificare din luna octombrie vom primi fondurile necesare pentru reabilitarea instalaţiei de încălzire (…) Riscul cel mai mare este ca cele peste 2.500 de obiecte de muzeu, dintre care unele de patrimoniu, ar putea să se deterioreze iremediabil…”, a afirmat Costel Cristian Lazăr.
El a precizat că în colecţia Muzeului de Etnografie se află obiecte din lemn, ţesături, icoane vechi, ,,obiecte susceptibile de a dispărea, de a se degrada, în condiţiile în care mediul în care sunt ţinute nu este propice”. Cel mai vechi obiect este un plug de patrimoniu, care are 150 de ani, în colecţie aflându-se şi exponate de 100 sau 120 de ani.
Pe lângă Centrul Cultural Topliţa funcţionează şi Ansamblul Folcloric Rapsodia Călimanilor, a cărui activitate este, de asemenea, afectată.
Soluție de avarie
Directorul instituţiei nu exclude posibilitatea ca Centrul Cultural Topliţa să-şi înceteze activitatea în perioada în care temperaturile vor fi foarte scăzute, iar obiectele de patrimoniu aflate în pericol să fie depozitate temporar în unele spaţii ale Primăriei oraşului. ,,S-ar putea să închidem poarta instituţiei timp de o lună, două, cât vom putea şi să mergem acasă, fiindcă nu putem să lucrăm în condiţii de frig. Sigur, domnul primar ne-a promis că cele aflate în pericol putem să le depozităm în unele spaţii ale primăriei, dar nici asta nu e o soluţie. Este doar ceva temporar şi presupune şi o anumită birocraţie. O trecere în custodia Primăriei nu e o soluţie, repet, dar până la urmă (…) s-ar putea să apelăm şi la soluţia asta de avarie”, a afirmat Costel Cristian Lazăr.
Centrul Cultural Topliţa a funcţionat în Castelul Urmanczy din municipiu, retrocedat foştilor proprietari în anul 2009. Pentru a nu mai plăti chiria lunară de aproape 12.000 de lei, de la mijlocul lunii aprilie 2013 instituţia s-a mutat în unele spaţii puse dispoziţie de Primăria Topliţa şi compartimentate pentru a fi muzeu, sală de dans, sală de muzică şi zonă administrativă. Singura condiţie a fost ca centrul să se ocupe de reamenajarea interioară a acestor spaţii, inclusiv reabilitarea instalaţiei de încălzire. Costel Constantin Lazăr a precizat că ultimii bani s-au primit în decembrie anul trecut şi cu toate eforturile făcute nu s-a reuşit obţinerea sumei necesare reabilitării instalaţiei de încălzire. ,,Nu înţeleg unde se blochează, ştiu, e criză, nu sunt bani, dar, totuşi, ar trebui unele lucruri ar trebui să fie prioritare”, a conchis managerul Centrului Cultural Topliţa.