Cantitățile reduse de precipitații căzute în această primăvară au afectat culturile de primăvară de primă urgență, precum ovăzul și orzoaica, care au o răsărire neuniformă, însă reprezentanții Direcției Agricole și pentru Dezvoltare Rurală Mureș speră în căderea mai multor precipitații, în următoarele săptămâni. Directorul executiv al DADR Mureș, Ioan Rus, a declarat marți presei că la culturile de toamnă a fost un start bun, cu precipitații mulțumitoare, iar cu subvențiile la timp, fermierii au fertilizat peste 90% din suprafața de grâu de toamnă, de circa 29.000 de hectare la nivelul județului, însă în primăvară ar fi fost de dorit să fie mai multe precipitații.
“Am fi așteptat mai multe precipitații, acum în perioada de primăvară, martie-aprilie, chiar și precipitațiile din zăpadă n-au fost suficiente sau la media anilor anteriori, am avut căderi de precipitații, dar numai în anumite zone ale județului, 30-35% din zone, undeva la 10-12 litri. În unele zone am avut și sub 2 litri. Sigur că unde s-a aplicat tehnologie modernă, culturile vegetează binișor. Dar se simte lipsa precipitațiilor. Sperăm ca în perioada următoare să vină precipitațiile și să compenseze. Noi am aștepta așa, în 10 zile, 60-70 de litri să vină, cel puțin 2-3 etape cu 20-25 de litri pe metrul pătrat, ca să avem precipitații suficiente pentru culturi. Ușor sunt afectate culturile de primăvară de primă urgență, ovăzul și orzoaica, care au o răsărire neuniformă. Dar, cum spuneam, dacă într-o săptămână vin precipitațiile, sperăm să compensăm și să revină culturile la faza de dezvoltare normală”, a declarat Rus.
Acesta a subliniat că este foarte important să existe umiditate în sol, mai ales în ce privește arăturile făcute între ferestrele de iarnă, precizând că, spre exemplu, la porumb, acolo unde au fost făcute arături de toamnă, nu e problemă încă la însămânțat, bineînțeles, dacă se face o pregătire corespunzătoare a patului germinativ.
“Dar celelalte suprafețe, care s-au arat un pic mai târziu, necesită ploaie cât mai urgent. La ora actuală, în județul Mureș avem însămânțate cu sfeclă de zahăr 4.076 de hectare, față de 3.500 anul trecut, e o creștere substanțială. Cultura de sfeclă a răsărită, 60-65% până la ora actuală. Porumb avem circa 25.000 de hectare însămânțat la ora actuală, noi în fiecare an avem cam 74.000, deci cam o treime. E cultura care închide ciclul culturilor agricole la însămânțări – porumbul boabe, urmează porumbul siloz, circa 5.000-5.500 de hectare e porumbul siloz”, a spus acesta.
Directorul DADR Mureș a arătat că speră ca pomii să nu fie afectați de diferențele de temperatură între zi și noapte înregistrate în ultima perioadă.
“Sperăm ca perioada aceasta, de înflorit în pomicultură, să nu fie afectați, noi urmărim în continuare zona pomicolă Reghin, inclusiv cu temperaturile mai scăzute, c-am avut și -1, -2 grade (Celsius). Până la ora actuală nu sunt sesizări că ar fi afectată producția, cu temperaturile care sunt. Sperăm să fie stabilizat timpul și să fie din ce în ce mai mici diferențele (de temperatură) între zi și noapte”, a conchis el.