Conducerea clubului a premiat astăzi sportivii noştri medaliaţi la Campionatele naţionale şi în Cupa României.
15 medalii de aur, 26 de argint şi 22 de bronz, cu 4 recorduri naţionale – este bilanţul sportivilor noştri în ceea de a doua parte a anului sportiv 2022.
Sportivii şi antrenorii lor au fost premiaţi astăzi în cadrul unui eveniment festiv la care a participat şi primarul municipiului Târgu mureş, dl. Soós Zoltán.
Edilul oraşului i-a felicitat pe performerii noştri şi a subliniat faptul din fericire sunt mulţi care au văzut, văd şi o să vadă fantezie în susţinerea sportului târgumureşean.
„Vă felicit pentru realizări şi pentru că reputația orașului nostru creşte prin performanţa dvoastră şi aproape de fiecare dată spun cât de important este să deschidem Tg-Mureşul și pentru competiții internaționale.
De anul viitor o să avem sub administrație și bazinul olimpic din Aleea, care este în curs de predare. Vrem în continuare să creăm posibilităţi de pregătire atât pentru sporturile individuale cât și de echipe. Am făcut multe progrese, iar facilitățile vor fi dezvoltate. Vom avea în continuare multă muncă ca sportul mureșean să revină unde îi este locul în sportul românesc şi sportul din Europa Centrală”.
La rândul lui directorul CSM Szászgáspár Barnabás i-a felicitat pe sportivi şi antrenori, totodată a mulţumit primăriei, consiliului local şi comitetului directorial al CSM respectiv sponsorilor pentru susţinere.
„Ceea ce ne-am promis în ultimii doi ani: continuitate, stabilitate şi performanţă a dat roade în acest an prin rezultate bune şi foarte bune!”
Iată şi lista sportivilor şi antrenorilor premiați, totodată nu îi omitem nici pe cei care de data aceasta nu au ajuns pe podiumurile naționale sau internaționale, dar își pun umărul zi-de-zi la creșterea rezultatelor clubului nostru:
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.