Livrarea în depozitele de carte școlară a tranșei a treia de manuale școlare destinate elevilor de clasa a V-a a fost finalizată în întregime în 39 de județe, a informat luni Ministerul Educației Naționale.
„Conform datelor centralizate de Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE), livrarea în depozitele de carte școlară a tranșei a treia de manuale școlare destinate elevilor de clasa a V-a a fost finalizată în întregime în 39 de județe. Reamintim că, în acord cu angajamentele asumate prin contract, editurile câștigătoare în cadrul licitației organizate anul acesta de CNEE au avut ca termen-limită de furnizare a manualelor data de 17 noiembrie”, precizează sursa citată.
Potrivit MEN, termenul de livrare nu a fost respectat de trei edituri.
Astfel, afirmă sursa citată, în județul Dâmbovița, editurile S.C. Grupul Editorial Art și S.C. Intuitext SRL nu au furnizat manualele școlare pentru disciplinele Limba și literatura română și Biologie, în timp ce în județul Harghita există întârzieri provocate de S.C. Intuitext SRL pentru aceleași discipline și Grup Editorial Litera — opt discipline.
În județul Suceava, livrarea manualelor școlare „este afectată de nerespectarea termenului-limită de către Grupul Editorial Litera (opt discipline), transportul fiind în curs de derulare”, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul Școlar Județean.
„Graficele au vizat livrarea manualelor școlare de clasa a V-a în perioada 17 octombrie — 17 noiembrie pentru următoarele materii: Limba și literatura română, Limba engleză (limbă modernă 1), Limbă franceză (limbă modernă 2), Limba germană (limbă modernă 1/limbă modernă 2/limbă modernă 1 — studiu intensiv), Biologie, Educație socială, Geografie, Educație plastică, Educație muzicală, respectiv Consiliere și dezvoltare personală”, se arată în comunicat.
Versiunile digitale/electronice ale tuturor manualelor școlare pentru elevii de clasa a V-a sunt disponibile pe platforma manuale.edu.ro, începând din prima parte a lunii octombrie.
AGERPRES
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.