Temperaturile extrem de scăzute, care au coborât sub minus 20 de grade Celsius, au îngheţat râul Mureș. Mulţi au ieșit cu patinele ori bicicletele pe gheaţă, în timp ce alţii… au pescuit la copcă.
Localnic: Spectaculos, magnific, mirific. O ocazie destul de rară, câteva zile pe an în care poţi patina. E cu totul altceva. Destul de ușor se pot face fără efort prea mare 20 – 25 de km. Are o grosime de până la 15 cm.
Dacă unii s-au aventurat pe gheaţă fără să stea prea mult pe gânduri, alţii au avut nevoie de ceva timp pentru a-şi face curaj.
Cei mai mulţi dintre vizitatori au preferat o simplă plimbare pe gheaţă, iar alţii au găsit momentul prielnic pentru a-şi testa patinele şi mai ales talentul de patinatori.
Bucuroşi au fost şi pescarii, care au profitat de aerul curat, şi-au luat undiţele şi momeala şi au pescuit la copcă.
Vezi video pe Observator TV
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.