Dacă nu ați ajuns, până acum, în Țara Făgărașului, trebuie neapărat să puneți acest pământ magic pe lista de călătorii, pentru că ascunde comori nebănuite care te vor fermeca și care te vor face să te întorci ca să-l descoperi așa cum se cuvine. Între Olt și Munții Făgăraș, natura a pictat un colț de rai, peste care anii istoriei și-au lăsat amprenta. Sunt tradiții străvechi, legende și mistere, așa cum nu am găsit în niciun alt colț de Românie și despre care vrem să vă povestim chiar acum.
ABAȚIA CISTERCIANĂ DE LA CÂRȚA – LOCUL DESPRE CARE SE SPUNE CĂ AR FI BÂNTUIT
Unde? Cârța, la 43 de kilometri de Sibiu.
Mergem, acum, în satul Cârța din Sibiu, pe malul stâng al Oltului, locul unde, dacă ajungi chiar și în trecere, nu ai cum să nu observi o construcție cel puțin ciudată: ruinele unui zid înalt, impunător, lipit de un turn, cu rozetă în mijloc. Tocmai această imagine desprinsă din alte vremuri ne-a făcut să ne oprim și să-i aflăm povestea.
Abația Cisterciană este cea mai estică abație cisterciană din Europa și singura care s-a mai păstrat după ce Abația de la Igriș, din județul Timiș, a fost distrusă de invaziile tătare. La Igriș, de altfel, a fost atestată prima bibliotecă din România.
Construcția de la Cârța, cu accente gotice, a început între anii 1205 și 1206, pe locul unei foste mlaștini, după ce un grup de călugări cistercieni, veniţi din zona Timișului, au ajuns în zonă și cu ajutorul unor meșteri pietrari din Franţa au ridicat lăcașul de cult. După invazia tătară din 1241, mânăstirea a fost reconstruită în totalitate, fiind prima construcție gotică din Transilvania.
Foto by Visual DDM. Vezi mai multe fotografii superbe, aici!
Citeste continuarea pe calatorinbascheti.ro
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.