În contextul parteneriatului dintre Ministerul Educației și Cercetării și Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA), Monica Anisie, ministrul educației și cercetării, a emis ordinul care reglementează acordarea locurilor distincte pentru elevii cu CES din școlile speciale și de masă, peste numărul de locuri din unitățile respective de învățământ.
ISJ MS a alocat în acest an mai multe locuri în licee pentru elevii cu cerințe educative speciale care au susținut examenul de capacitate. Evaluarea Națională s-a încheiat, notele au fost afișate, iar acum urmează înscrierea elevilor de clasa a VIII-a la liceu.
Elevii cu CES din învățământul special și de masă, care au absolvit clasele a – VIII – a, au la dispoziție 4 perioade în care se pot înscrie pe locurile distinct alocate:
Până pe 6 iulie 2020 – înscrierea la etapa de repartiție pe locurile speciale,
Până pe 10 iulie 2020 – înscrierea la etapa generală de repartiție computerizată,
În perioada 22 – 24 iulie 2020 – în etapa de repartiție a cazurilor speciale,
În perioada 30 iulie – 3 august 2020 – în etapa a-II-a de repartiție destinată elevilor care nu au susținut evaluarea națională.
Despre acest subiect am stat de vorbă cu Illés Ildikó, Inspector şcolar general adjunct.
Rep.: Câți absolvenți de clasa a VIII-a cu CES au fost în acest an școlar?
I.I.: În acest an școlar am avut 57 de absolvenți cu CES, în tot județul avem 521 de copii între 7-14 ani și 108 între între 14-18 ani.
Rep.: Câte din locurile alocate se ocupă?
I.I.: Avem în evidență 57 de absolvenți, la liceu am proiectat 32 de locuri, iar 55 de locuri la învățământul profesional. Având 87 de locuri cei 57 de elevi își pot alege din locurile existente.
Rep.: Câte locuri avem la cele trei licee din Reghin?
I.I.: La Reghin sunt 3 locuri la liceu din care un loc pentru secția maghiară + 2 la învățământ profesional la Liceul Tehnologic ”Petru Maior”, 4 locuri la liceu + 2 locuri la învățământ profesional la Liceul Tehnologic ”Lucian Blaga” și nici un loc la Liceul Tehnologic ”Ioan Bojor”.
Rep.: Liceele din Reghin sunt pregătite să primească elevii cu CES, având în vedere că au arie curriculară adaptată, au nevoie de profesor de sprijin (personal de suport)? Avem cadre didactice pregătite în licee?
I.I.: Profesorii vor face curricula adaptată în momentul în care acești copii se vor înscrie la liceu, profesorii au terminat și modul de psihologie și vor face un curriculum adaptat în funcție de nevoile fiecărui elev în parte. Nu avem o curriculă specială dar în momentul în care elevul va fi integrat în unitatea respectivă, cadrul didactic trebuie să facă și va face o curriculă adaptată pentru fiecare elev cu nevoi speciale. Fiecare cadru didactic dă examen din pedagogia și psihologia copilului așadar se va adapta la condițiile specifice.
Rep.: Câți profesori de sprijin avem la cele 3 licee și câți psihologi?
I.I.: În tot județul avem 12 profesori de sprijin, 1 singur la Reghin. Dar profesorii de sprijin pot fi angajați și de către administrația orașului. Deasemenea, 64 de psihologi din care 6 sunt la școlile gimnaziale și la liceele din Reghin. Psihologii sunt angajații CJRAE-ului și sunt în funcție de numărul de elevi, deservesc un anumit număr de elevi la o unitate școlară și dacă e cazul chiar la două școli.
Rep.: ISJ Mureș colaborează cu ONG-uri?
I.I.: Ținem legătura cu școlile de învățământ special, avem ONG-uri cu care colaborăm, de exemplu Fundația Gecse Daniel, Asociația ”Raza de Soare”, Fundația ”Alpha Transilvania” etc.
Rep.: Câți copii cu CES urmează școala de masă și câți dintre ei sunt orientați spre școala specială?
I.I.: 68 de copii sunt îndreptați și integrați la învățământ special.
GRAMA IMOLA
- CJRAE=Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţionalã