Cea de-a 20 ediţie a Cupei Mondiale va începe în această seară, de la ora 23, la Sao Paulo, cu meciul dintre Brazilia, echipa gazdă, şi Croaţia.
O ţară nebună după fotbal şi care a cucerit de cinci ori titlul de campioană mondială, teoretic, este locul ideal pentru o Cupă Mondială. Dar un sondaj recent a arătat că 61% dintre brazilieni consideră organizarea competiţiei costisitoare şi haotică. Preşedintele Braziliei, Dilma Rousseff, a declarat că modernizările făcute au fost „pentru Brazilia”, nu pentru Campionatul Mondial. „Noi am construit şi am îmbunătăţit aeroporturi, porturi, şosele, poduri, căi de acces, linii de transport rapide şi am făcut-o în primul rând pentru brazilieni. Toate aceste realizări nu vor pleca în valizele turiştilor după Cupa Mondială. Ele vor rămâne aici, în beneficiul tuturor brazilienilor. Cupa Mondială durează o lună, dar beneficiile vor rămâne toată viaţa”, a explicat ea.
Succesul competiţiei este vital pentru Rousseff, care, în octombrie, va candida pentru un al doilea mandat.
Cupa Mondială revine în America de Sud după 36 de ani, ultima ediţie desfăşurată pe acest continent fiind cea din 1978, în Argentina. În precedentele ocazii, echipele sud-americane au câştigat de fiecare dată, iar brazilienii speră că tradiţia va continua. Un debut cu dreptul este vital pentru gazde, care nu au convins în meciurile de pregătire.
„E timpul nostru”, au spus atât Scolari, cât şi Neymar la conferinţa de presă de miercuri. O declaraţie valabilă şi în cazul Braziliei ca ţară. (EM)
Sursa antena 3