Lucrări feroviare în Ungaria. Modificări în circulația trenurilor CFR Călători
Lucrări feroviare în Ungaria. Modificări în circulația trenurilor CFR Călători

Lucrări feroviare în Ungaria. Modificări în circulația trenurilor CFR Călători

La începutul lunii viitoare vor avea loc modificări în circulația trenurilor internaționale ale CFR Călători, din cauza unor lucrări feroviare în Ungaria.

Operatorul feroviar de stat a anunțat joi, printr-un comunicat postat pe site-ul propriu, că a primit o comunicare de la administrația feroviară ungară MAV Start, privind efectuarea unor lucrări la infrastructura feroviară pe secția Budapesta – Szolnok – Lőkösháza.

Din această cauză, vor interveni modificări în circulația trenurilor internaționale, astfel:

  • în zilele de 1 și 2 februarie 2025, trenul IR 377 ”Bega” Budapesta – Timișoara Nord va pleca din stația Budapesta Keleti cu cinci minute mai devreme față de graficul de circulație din mersul trenurilor;
  • în data de 08  februarie 2025, trenurile IR 75 ”Făgăraș” Budapesta – Cluj Napoca, IR 375 ”Mureș” Budapesta – Arad, IR 377 ”Bega” Budapesta – Timișoara Nord, IR 79 ”Muntenia” Budapesta – București Nord vor pleca din stația Budapesta Keleti cu cinci minute mai devreme față de graficul de circulație din mersul trenurilor.