Peste 70 de cercetători din unsprezece ţări participă, începând de joi, timp de două zile, la conferinţa internaţională ‘Resilient Multicultural Societies in the Face of Hybrid Threats’, organizată de Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureş, în cadrul căreia specialiştii vor prezenta soluţiile viabile identificate pentru provocările complexe ale securităţii europene în contextul global actual.
„Avem onoarea ca peste 70 de cercetători să participe într-un format hibrid. O parte vor fi aici, în sală, o parte vor participa în mediul online. Sunt veniţi din 11 state. Avem atât din Africa, din America, din Europa şi din Asia. Iată că este o conferinţă cu o participare largă şi este normal să fie aşa, pentru că atunci când vorbim despre războiul hibrid şi despre problemele cu care ne confruntăm, experienţa celorlalte state, problemele cu care ele se confruntă, dezbaterea acestora şi găsirea unor soluţii. Aceasta reprezintă de fapt ceea ce trebuie să facă mediul academic. Să vedem care sunt problemele, să le identificăm, să identificăm acele puncte comune, dar şi acel schimb de experienţă, de soluţii, să vedem cum le putem adopta şi adapta de la o parte la alta”, a declarat conferenţiar universitar Mihaela Daciana Natea, directorul Centrului de Excelenţă în Securitate Europeană şi Combaterea Dezinformării, organizatorul conferinţei.
Evenimentul reuneşte experţi de renume în securitate europeană, cercetători şi factori de decizie politică.
„Vorbim despre relaţii internaţionale, despre problemele cu care ne confruntăm în momentul de faţă, şi anume acest război hibrid despre care, din nefericire, abia de curând am început să vorbim în România, deşi ne confruntăm cu el de mai bine de 10 ani. E adevărat că efectele se simt foarte clar. De trei ani, Centrul de Excelenţă în Securitate Europeană şi Combaterea Dezinformării al UMFST derulează o serie de evenimente menite să contribuie la cercetarea sau diseminarea informaţiilor privind modul în care dezinformarea ne afectează securitatea, nu doar a statului, dar şi a noastră, a fiecărui individ. Pentru că, ne place sau nu ne place, în momentul în care deschidem o pagină de internet ne lovim de o serie de informaţii false promovate în mediul online”, a arătat Mihaela Daciana Natea.
Cercetătorul a susţinut că, de curând, România s-a confruntat cu un astfel de moment, în alegerile recente.
„Cred că este important să dezbatem mai mult pe această temă şi să creştem campaniile de conştientizare a acestor ameninţări, care nu mai vin sub forma armelor a gloanţelor, a tancurilor, ci sub altă formă. Cum câştigi inimile şi mintea celorlalţi, a cetăţenilor din alte state, ca să poţi să-ţi obţii interesele tale statale?”, a afirmat conferenţiarul universitar.
Între temele care sunt dezbătute la UMFST Târgu Mureş se regăsesc cele privind ameninţările hibride, dezinformarea, rezilienţa în societăţile multiculturale prin forţa instituţională, politicile Uniunii Europene, cooperarea internaţională şi rezilienţa instituţională.
„În urmă cu 16 ani, când am început să studiez acest domeniu al războiului hibrid, pe atunci un domeniu în dezvoltare, neştiut şi cercetat mai puţin în ultimii ani – mă refer în primul rând la ultimul deceniu, în special odată cu agresiunea progresivă a Federaţiei Ruse către această zonă. Războiul hibrid a început să fie cercetat de o comunitate academică mult mai largă, fiind militară. Mi-a plăcut în primul rând să cercetez partea fizică, hard power a acestui război, adică cea militară, dar mi-am dat seama că această componentă este doar una din paleta largă a instrumentelor pe care războiul hibrid o aduce. Pe lângă această componentă militară, mă refer aici la componenta politică, economică şi socială şi nu în ultimul rând, la cea informaţională, care a devenit din ce în ce mai agresivă în ultimii ani. Deci, componenta militară şi mediul academic mi-au permis să extind această cercetare şi să ajung acum chiar în cadrul acestei conferinţe”, a afirmat Constantin Doru Tocilă, lector asociat al UMFST Târgu Mureş, ofiţer în rezervă.
Cercetătorul va prezenta un studiu propriu cu o cazuistică referitoare la Republica Moldova, cu predilecţie în privinţa Forţelor pentru Operaţii Speciale.
Conferinţa internaţională ‘Resilient Multicultural Societies in the Face of Hybrid Threats’ face parte din activităţile desfăşurate în cadrul proiectului ‘Jean Monnet Center of Excellence in European Security and Combating Disinformation in Multicultural Societies’, proiect implementat de UMFST ‘G.E. Palade’ Târgu Mureş şi cofinanţat de Uniunea Europeană. AGERPRES