Președintele României, domnul Klaus IOHANNIS, alături de prim-ministrul României, domnul Ludovic ORBAN, și ministrul Transporturilor, domnul Lucian BODE vor fi prezenți astăzi, de la ora 14.00, la deschiderea tronsonului de autostradă Iernut-Chețani.
Conform programului anunțat de Guvernul României, premierul Ludovic Orban va efectua vineri 18 octombrie o vizită în județul Mureș.
De la ora 14:00 va participa la deschiderea traficului rutier pe sectoarele de autostradă A3, sector Iernut-Chețani (17,9 km) și Nodul Chețani (1,3 km), alături de ministrul Transporturilor, Lucian Bode.
De la ora 15:30 alături de ministrul transporturilor, Ludovic Orban va face o vizită la Sala de Sport din Târnăveni, investiție a CNI, la Gimnaziul de stat Avram Iancu.
De la Târnăveni, primul ministru se va deplasa la Cetatea din Targu Mures apoi la Reghin pentru o vizită la fabrica de tractoare agricole IRUM, iar apoi la Sighisoara.
Evenimentul va fi transmis presei prin sistemul unic de transmisie în direct și pe site-ul Președintelui României: https://bit.ly/LIVEPR.