Atât la Luduş, cât şi la Iernut, ultimele alegeri locale au consfinţit schimbarea din funcţie a vechilor primari şi o altă configuraţie a Consiliilor Locale. Este evident că pe lângă alte atuuri, primarii nou nou-aleşi, Florin Urcan la Luduş şi Ioan Nicoară la Iernut, au obţinut un număr important de voturi pentru oferta electorală pe care au lansat-o în campanie.
Puncte albe
„Nu pot să spun că trăim acum cele mai bune vremuri, dimpotrivă, contextul economic internaţional a inclus România şi, indirect, oraşul nostru pe lista marilor provocări”, spune Florin Urcan. În cei aproape patru ani, Administraţia Publică Locală a realizat în termene de execuţie mai lungi sau mai scurte o serie de proiecte importante pentru comunitate. Din situaţia deosebit de amănunţită şi documentată prezentată de administratorul public al oraşului, Ciprian Turdean am extras doar proiectele principale. La capitolul „Infrastructură” notăm modernizarea a 15 străzi în lungime totală de 11,8 km pe care s-au realizat canalizări de ape pluviale, trotuare şi asfaltare. Valoarea creditului este de 4 milioane Eurode euro, rambursabili în 20 de ani. Pentru strada M. Eminescu, Guvernul României a alocat suma de 1.350.000 lei. Tot la capitolul străzi, în fiecare an se asigură de la bugetul local sume importante pentru pietruiri în Gheja şi Roşiori. În anul 2010 a început construcţia a 40 de apartamente pentru tineri de până la 35 de ani, iar în Luduş, Programul naţional de reabilitare termică a blocurilor de locuit cuprinde 100 de apartamente de la patru Asociaţii de proprietari. Valoarea totală a contractului este de 1,3 milioane lei şi va fi finalizat luna viitoare. La Iernut, două blocuri din centrul oraşului au fost reabilitate şi altele sunt în proiect. Pe scurt, notăm câştigarea unui proiect cu finanţare europeană nerambursabilă în valoare de 18 milioane de euro pentru o nouă Staţie de epurare a apelor uzate. În anul 2010 s-a finalizat investiţia de Alimentare cu apă din Avrămeşti, 3,5 km reţea de apă în valoare de 760.000 lei, din care Primăria a cofinanţat cu 10%. În anul 2009 au fost electrificate străzile Turzii, Haitău, Ciurgău şi parţial Avrămeşti pe o distanţă de 8 km şi s-au înlocuit parţial lămpile de iluminat public cu becuri tip LED, mai luminoase şi mai economicoase. Valoarea investiţiei, 290.000 lei
La Iernut, chiar dacă „bugetul este subfinanţat cu zece miliarde de lei” cum spunea primarul Ioan Nicoară, s-au asfaltat şase străzi, continuă montarea de trotuare pe străzile Libertăţii, Avram Iancu şi Dacia Traiană şi se finalizează parcul din cartierul 1 Decembrie 1918. Se lucrează la o serie de investiţii începute şi nefinalizate cum ar fi Introducerea apei potabile în Sălcud; Canalizare menajeră la Sf. Gheorghe; Grădiniţa cu 8 grupe din Iernut; Şcoala din Sălcud şi Internatul Grupului Şcolar.
La Luduş, realizările din sectorul „Învăţământ” cuprinde un număr de cinci proiecte importante, la fel ca şi în „Sănătate” unde s-au alocat aproape un milion de lei. Încheiem cu realizarea a patru parcuri pentru juniori şi seniori, asfaltarea platformei de la Sala de sport la Luduş.
Puncte negre
În activitatea primarilor din Luduş şi Iernut s-au produs şi sincope în perioada 2008-2012 pentru că întotdeauna este loc de mai bine. La fel cum există şi cauze obiective şi subiective , depinde unghiul din care priveşti. Dacă aşteptările electoratului corespund sau nu dorinţelor, vom afla peste puţin timp, atunci când „glasul urnelor vorbeşte”.
Ioan A. Borgovan
Nu sunt jurnalist dar mi se pare ca la partea cu puncte negre v-ati plictisit de scris, ca cititor am pretentia ca un jurnalist sa fie impartial si mai ales corect fata de meseria care si-a ales-o, citind titlul dupa care citind articolul mi-am dat seama ca am fost furat la propriu, titlul ma indeamna sa citesc realizari si nerealizari, iar articolul se rezuma doar la realizari, nerealizarile fiind bagate toate in aceasi oala a indiferentei jurnalismului comandat. Tocmai ati pierdut un cititor. O zi buna va doresc! PS. De la 1 s-a ajuns la infinit…
Ai mare dreptate Lorand
Imi pare rau ca v-am dezamagit. Partial, aveti dreptate. Poate, altadata voi fi pe lungimea voastra de unda. Alte comentarii nu voi face.
imi place articolul,nu cred ca au fost omise "nerealizarile" cu intentie,si nici de cum din plictiseala,dar probabil sunt destul de minore,avand in vedere ce primari au fost inaintea acestora si nu au facut nici jumate pe cat au facut cei actuali..dar vorba aceea multi citesc,putin pricep si ce frumos e sa criticam munca altora..sunt curioasa ce apartenenta politica are acest devotat cititor care isi permite sa se simta "furat la propriu"..d-le student,daca e sa te simti furat,probabil va referiti la sensul figurat,ca altfel bate Politia la usa..Stam mai prost la gramatica.e bine asa,lasa-ne..zi frumoasa tuturor ludusenilor!