Copiii de la ACS Lupte BSG azi au susținut primul antrenament pe zăpadă, într-un peisaj de vis, în stațiunea Sovata. ”Zăpadă și munte!!! O combinație benefică pentru sănătatea oricărui copil! Iar dacă vorbim de copiii care fac sport de performanță, antrenamentul într-un asemenea cadru natural este și mai de impact!
Fiecare persoană este construită diferit, reacționează diferit, răspunde diferit la antrenamente, iar preferințele pentru exerciții sunt, de asemenea, diferite. Asta când antrenamentele sunt realizate în locația specifică fiecărui sport. Dar când pregătirea fizică se desfășoară mai mult ca o joacă antrenantă, se obțin rezultate foarte bune!
Muşchii sunt lucrați, atenția și reflexele de asemenea. Se învață cum se respiră când faci efort când se aleargă pe munte, cu picioarele frânate de zăpadă. Concentrarea pe a nu aluneca pe zăpadă când alergi, contribuie la dezvoltarea menținerii, cu ușurință, a echilibrului, dar și a menținerii unei bune coordonări. În cazul sportului lupte, pe care micuții noștri luptători de la ACS Lupte BSG îl practică cu rezultate foarte bune, de peste un an, se pune mult accent pe o pregătire în situații dificile. De ce? tocmai pentru a putea determina o cât mai rapidă și eficientă reacție în mișcările specifice luptelor. Să nu uităm că în lupte chiar și o fracțiune de secundă contează în agilitatea de care trebuie să dai dovadă. Din acest motiv, împreună cu cei doi colegi antrenori, avem o obișnuință, ca un ritual, ca iarna să organizăm un cantonament la munte, atunci când este zăpadă.
Astăzi am susținut primul antrenament pe zăpadă intr-un locație de vis – Stațiunea Sovata. Cu bună dispoziție și motivație de învingători…MEREU PE PODIUM (sloganul nostru) – așa cum îi creștem și formăm, ca oameni și sportivi, pe copiii de la clubul nostru, ne-am bucurat de fiecare clipă în pregătirea de astăzi! De mâine…altă zi, alt pas spre succes, spre fericirea ce doar un mare campion are privilegiul să o simtă!”- aflăm din postarea antrenorilor Alex Ballai și Szocs Attila de pe pagina de socializare.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.