Poate putini stiu ca maceratul din conuri de conifere poate fi de un real folos in gradina noastra de legume, in special pentru cultura de tomate.
Este un tratament natural prin care vom tine o buna parte din daunatori, dar si din boli, departe de plante. Iata cum trebuie sa-l preparam:
Avem nevoie de 2 kg ace si / sau conuri oparite in 10 litri de apa, care se tin cateva zile, maximum 10, la macerat.
Apoi, dupa ce strecuram, luam 1 litru de soluţie la 5 litri de apa, la care putem adauga si doua linguri de sapun lichid (in general sapunul lichid este mai mult pentru aderenta asupra plantei).
O alta reteta asemanatoare spune sa culegem primavara mugurii de brad, pin, etc, pe care ii pastram in pungi de plastic pana la intrebuintare, cand oparim o masura de muguri de brad in doua masuri de apa clocotita, lasam pe foc vreo 2-3 minute.
Apoi acoperim vasul si-l tinem asa cam 40 de minute – 1 ora. Strecuram, diluam in raport de 1:5 (1 cana de solutie la 5 de apa) si stropim tomatele in floare o data la 2 saptamani.
Sursa: cultivaprofitabil.ro