Magazinele și restaurantele vor fi obligate să ia anumite masuri înainte să arunce mâncarea. Comercianții trebuie să reducă prețul la raft pentru produsele care se apropie de data expirării.
Aceste alimente pot fi și donate, iar cele care rămân pot fi transformate în compost sau mâncare pentru animale.
Dacă până acum erau doar recomandari, o lege nouă îi obligă pe comercianți să implementeze cel puțin două din aceste măsuri. Autoritatea Sanitar Veterinară ar urma să facă verificări.
Totuși, cei mai mari risipitori rămân consumatorii. Mai bine de jumătate din cantitatea de mâncare care ajunge la tomberon provine din gospodării.
Datele oficialilor arată că, într-un singur an, un român aruncă la gunoi 70 de kilograme de mâncare. Legumele, fructele și lactatele sunt cele mai risipite alimente. Nu au o durată lungă de viață, așa că dacă nu sunt consumate în două, trei zile, se strică. Sunt aruncate frecvent și produsele de patiserie, dar și mâncarea gătită.
Legea care a primit undă verde de la comisiile de specialitate ar urma să intre în vigoare într-o lună de la votul parlamentarilor.
Sursa: Pro TV