Preşedintele Partidului Popular al Maghiarilor din Trasilvania (PPMT), Csomortányi István, a solicitat marţi seara, la protestul organizat la Târgu Mureş de către formaţiunea sa, la care au luat parte în jur de 100 de persoane, ca maghiarii să fie lăsaţi în pace şi să le fie respectate drepturile.
„Am anunţat acest eveniment pentru două motive: în primul şi în primul rând, văzând evenimentele cu caracter antimaghiar pe care le-am avut în această vară, ca un fel de protest legat de aceste evenimente, începând cu atrocităţile din Valea Uzului, apoi introducerea Codului administrativ care a strâmtorat drepturile de folosire a limbilor minoritare, putem aminti şi situaţia Universităţii de Medicină şi Farmacie de aici, din Târgu Mureş, şi multe alte asemenea evenimente. Cerem ca comunitatea maghiară să fie lăsată în pace şi să-i fie respectate drepturile pe care o comunitate minoritară în Europa le are. Al doilea scop este un apel pentru unitate, în rândul comunităţii maghiare să fie unitate, să ajungem la o înţelegere şi legat de alegerile locale, care vor urma. Şi, bineînţeles, să existe consens în rândul maghiarimii măcar legat de problemele vitale, importante pe care le avem în Transilvania”, a declarat presei, Csomortányi István.
Liderul PPMT a spus ca acest protest de la Târgu Mureş este al cincilea eveniment similar organizat de partidul său, începând din iunie, după cele de la Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, Odorheiu Secuiesc şi Cristuru Secuiesc. Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Izsák Balázs, a cerut participanţilor la mitingul organizat de PPMT să îşi dea semnăturile online pentru susţinerea iniţiativei cetăţeneşti europene (ICE) „Politica de coeziune pentru egalitatea regiunilor şi menţinerea culturilor regionale”, înregistrată în luna mai de Comisia Europeană.
„Am îndemnat oamenii să semneze iniţiativa cetăţenească europeană, voi îndemna oamenii să ajute la semnarea online. Practic sunt foarte mulţi care au calculatoare, care au acces la Facebook. Iar cei care se descurcă mai greu, pot fi ajutaţi de cei tineri. Desigur, se poate semna şi pe hârtie, este mai costisitor şi noi nu avem bani, asta nu este un secret pentru nimeni. Cele 21.000 de semnături online pe care le-am strâns, le-am strâns fără fonduri. Zilele trecute o delegaţie a CNS a participat în Ţara Bascilor, în Spania, la o festivitate, ziua de naştere a Partidului Naţional Basc, şi acolo delegaţia noastră au avut posibilitatea să discute cu guvernatorul Ţării Bascilor, Inigo Urkullu, cu preşedintele Partidului Naţional Basc, Andoni Ortuzar, şi cu persoane din Corsica etc. Sper că aliaţii noştri în această iniţiativă vor fi eficienţi şi sper că vom strânge cele un milion de semnături din cel puţin şapte ţări ale Uniunii Europene”, a declarat Izsák Balázs, la finalul manifestării.
În cadrul mitingului de la Târgu Mureş au mai luat cuvântul reprezentanţi ai Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), Partidului Civic Maghiar (PCM) şi din partea liniei maghiare a UMFST Târgu Mureş.
AGERPRES