Ministerul Afacerilor Interne anunţă că a operaţionalizat, începând de joi, în cadrul platformei hub.mai.gov.ro, secţiunea dedicată obţinerii onine a istoricului sancţiunilor rutiere. Pentru a obţine acest document online, solicitantul trebuie să aibă sau să îşi creeze un cont pe portalul hub.mai.gov.ro sau pe ghiseul.ro. Cei care optează pentru un cont direct pe platforma hub.mai.gov.ro trebuie să se deplaseze o singură dată la o unitate de poliţie pentru confirmarea identităţii. Documentele astfel generate sunt valabile doar în format electronic. Pentru formatul fizic, printat, solicitantul trebuie să se deplaseze la serviciile rutiere din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene sau la Brigada de Poliţie Rutieră din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
Category: Stirile Punctul