Mai multe arme au fost confiscate de polițiști în Luduș și Ațintiș

Mai multe arme au fost confiscate de polițiști în Luduș și Ațintiș

Polițiștii din Mureş au ridicat în vederea confiscării 3 pistoale, în urma a 2 percheziții  efectuate în localităţile Luduş şi Aţintiş, la domiciliul a două persoane bănuite că deţin arme în mod ilegal.

La data de 30 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureş, împreună cu poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Luduş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș, au efectuat 2 percheziții, în localităţile Luduş şi Aţintiş, la domiciliile a 2 bărbaţi, de 32 de ani, respectiv 49 de ani, bănuiţi că deţin arme în mod ilegal.

În urma perchezițiilor, au fost identificate 3 pistoale neletale supuse autorizării, pentru care persoanele în cauză nu deţineau permis de port armă, muniţie letală, precum şi fragmente de origine animală, din specia căprior.

Cele două persoane au fost conduse la audieri, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj cinegetic.

Activităţile s-au desfăşurat s-au desfăşurat cu sprijinul Grupării de Jandarmi Mobilă ,,Regele Ferdinand I” Tîrgu Mureș.