În intervalul 06 – 21.11.2017, cadrele Poliției Locale au acționat în sensul descurajării și prevenirii comiterii de fapte antisociale, dar cu toate acestea în 18 situații au fost nevoite să aplice sancțiuni contravenționale pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, conform prevederilor Legii nr. 61/1991R, mai relevante fiind următoarele situații:
– vineri 10.11.2017, ora 00.10, un echipaj de intervenție al Poliției Locale a fost direcționat pe str. Aleea Carpați, nr. 41, unde era tulburată liniștea locatarilor prin muzică la intensitate ridicată, care provenea de la un apartament din acel imobil. Numitul S.N. a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 61/1991R și somat să respecte normele de conviețuire socială;
– joi 16.11.2017, în jurul orei 23.25, ofițerul de serviciu a fost sesizat cu privire la faptul că pe str. Aleea Cornișa, respectiv în fața imobilului nr. 19, un grup de tineri tulbură liniștea publică prin strigăte și larmă. Patrula mobilă ajunsă la fața locului a sancționat contravențional pe numiții P.V., M.S. și N.I., conform Legii nr. 61/1991R;
– la data de 18.11.2017, ora 00.20, numitul V.S.R., domiciliat în localitatea Buzău, chiriaș pe str. Mărăști, nr. 40, a fost sancționat contravențional deoarece tulbura liniștea locatarilor prin muzică la intensitate ridicată, cel în cauză a fost somat să respecte normele legale în vigoare.
Mai mulţi mureşeni amendaţi pentru gălăgia de la miezul nopţii
Category: Stirile Punctul