De Ziua Culturii Naționale (15 ianuarie), Teatrul Național Târgu-Mureș va găzdui un maraton de spectacole lectură (15 ianuarie ora 00:00 – 15 ianuarie ora 24:00), eveniment desfășurat în cadrul proiectului Între! Conjunctură digitală pentru dialog cultural, inițiat și produs de către Asociația pentru Teatru Liviu Rebreanu.
Maratonul Ro.Drama constă într-o serie de spectacole lectură din dramaturgia românească din perioada 1865-1918 difuzate în live streaming timp de 24 de ore fără întrerupere.
În cadrul acestui demers sunt incluse spectacolele: „Răzvan și Vidra” de Bogdan Petriceicu Hașdeu, „O noapte furtunoasă”, „Năpasta” texte aparținând lui Ion Luca Caragiale, „Vlaicu Vodă” de Alexandru Davila, „Apus de soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea, „Patima roșie” de Mihai Sorbul și „Jocul Ielelor” de Camil Petrescu.
Sesiunea va consta în difuzarea live pe pagina de Facebook și pe site-ul teatrului, respectiv pe canalul de YouTube al Companiei Liviu Rebreanu a acestui maraton de spectacole lectură pregătit de trupa de actori ai Teatrului Național Târgu Mureș – Compania Liviu Rebreanu împreună cu studenții de la Actorie ai Universității de Artă Târgu Mureș.
Proiectul dedicat Zilei Culturii Române mai cuprinde o sesiune de Atitudini – corespondențe ale unor personalități ale culturii române, compusă din 13 video-uri/pastile (difuzate în perioada 16-28 ianuarie) precum și un program intitulat Dialog între generații prin care sunt realizate 3 întâlniri cu șase dintre regizorii care au marcat domeniul teatral din România.
Inițiatorul proiectului Între! Conjunctură digitală pentru dialog cultural este Asociația pentru Teatru Liviu Rebreanu, partenerul principal fiind Teatrul Național Târgu-Mureș. Proiectul este realizat cu sprijinul Ministerului Culturii.
Maraton de 24 de ore de spectacole lectură la Teatrul Național
Category: Stirile Punctul