Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș anunță că peste 7.500 de persoane au fost vaccinate la Maratonul vaccinării.
Acțiunea de vaccinare s-a încheiat cu succes. Timp de 72 de ore, neîntrerupt, la UMFST s-au vaccinat 7.504 de persoane.
„Un efort colectiv prin care universitatea a arătat din nou că are capacitatea de a coagula toate autoritățile care trebuie să se îngrijească de binele oamenilor. Am stat de vorbă cu cetățenii și i-am întrebat de ce au venit la UMFST pentru vaccinare când puteau merge la un centru mai apropiat. Răspunsul primit m-a umplut de bucurie: „Pentru că aici, la Universitate, ne-am simțit mai în siguranță.” Siguranța este la fel de mare în fiecare centru de vaccinare, dar încrederea pe care o au oamenii în Universitate, în cei care au fost voluntari sub cupola acestei instituții de învățământ superior, mă face să cred că trebuie să rămânem la fel de dispuși să răspundem nevoilor celor din jur. Le mulțumesc celor peste 300 de voluntari: medici, asistente medicale, studenți, oameni de bine din Mureș – unii fără pregătire medicală, dar motivați de dorința de a face și ei ceva pentru binele celor din jur. Organizarea a fost fără cusur. Nimeni nu va fi bine până când nu vom fi toți bine! E pluribus unum!”, a transmis prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMFST Târgu Mureș.
Maratonul vaccinării a fost organizat de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Mureș, Consiliul Județean Mureș, Primăria Municipiului Târgu Mureș, Direcția de Sănătate Publică Mureș, unitățile sanitare mureșene, asociațiile studențești din cadrul UMFST și primăriile din județul Mureș, cu sprijinul Comitetului Național pentru coordonarea activităților de vaccinare împotriva SARS-CoV-2.