Ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, a declarat, sâmbătă, în cadrul ”Galei Sportului Mureșean” de la Târgu Mureș, că prin proiectul ”Campionii României”, lansat de MTS, la care au răspuns pozitiv foști și actuali campioni, se dorește redarea încrederii românilor.
”’Campionii României’ este un proiect prin care dorim să dăm încredere românilor. Să nu uităm că sportul este cel mai bun ambasador pe care îl avem. Sportul este liantul între popoare și cred că este expresia celor mai înalte calități umane. Și am demonstrat că prin sport putem fi primii în lume. Ne-am mândrit cu modelele noastre și ne mândrim în continuare și cred că este de datoria lor să meargă — și mă bucur că au achiesat la acest proiect și foștii campioni, și actualii campioni — să mergem în școli, să mergem în grădinițe, să mergem în universități, să promovăm sportul, ce înseamnă educația fizică, ce înseamnă sportul, ce înseamnă mișcarea și ce înseamnă să crezi în tine, să crezi în visul tău”, a arătat ministrul.
Ministrul Dunca a spus că a rugat foștii și actualii campioni să își spună poveștile de viață, să împărtășească celor mici ce înseamnă sportivul de înaltă performanță, ce înseamnă anii de sacrificii,
Ministrul a mai arătat că mai există un alt proiect…
… pentru care MTS dorește să aloce o sumă foarte importantă din bugetul competiții, care vizează implicarea primelor zece federații din România.
”Mi-aș dori, încă suntem în stadiu de analiză, dar o declar acum, după ce o să vină ierarhizarea federațiilor olimpice, vreau să mergem în județele unde avem capacitate, unde există săli polivalente, să merg cu primele 10 federații, un weekend întreg, cu profesorii de educație fizică, părinții să vină cu copiii, să treacă pe la fiecare federație cu antrenori și antrenorii să descopere talente. Încurajăm și lucrul acesta. Este un program care săptămâna trecută, în urma unor discuții, a plecat, suntem în cercetare, dar 90% că o să-l implementez, pentru că este un proiect frumos”, a afirmat Marius Dunca.
Ministrul Tineretului și Sportului a participat, sâmbătă, la Târgu Mureș, la evenimentul ”Hai la…Gale!”, care a cuprins gala ”Născut pentru Sport” și ”Gala Sportului Mureșean”.
agerpres
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.