Deputatul PMP Mureș, Marius Pașcan, a depus 52 de amendamente la Proiectul Legii Bugetului de Stat. 22 dintre aceastea vizează bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, fiind solicitate fonduri pentru finalizarea unor obiective de investiții ale căror lucrări nu au fost terminate din lipsa finanțării. Este vorba despre clădiri care urmează să găzduiască sedii de instituții precum: grădinițe, școli, cămine culturale sau chiar locuințe sociale, dar și lucrări de îndiguire, canalizare sau iluminat. Alte 17 amendamente au fost depuse la bugetul gestionat de Ministerul Transporturilor pentru modernizări de drumuri în 12 unități administrativ teritoriale din județul Mureș. De asemenea, 6 amendamente vizează Ministerul Culturii, în atenție fiind printre altele achiziţia casei părinteşti a actorului Ovidiu Iuliu Moldovan, de la Vişinelu şi a atelierului artistului Ion Vlasiu, de la Bistra Mureșului dar și alimentarea cu energie electrică a cetății de refugiu din sec. XIV de la Saschiz. Alte 6 amendamente au fost depuse la bugetele ministerelor Educației Naționale, Tineretului și Sportului și Mediului. Este vorba despre reconstrucţia ecologică forestieră pe terenuri degradate dar și de construcția unei școli în localitatea Chețani.
La Secretariatul de Stat pentru Culte deputatul, Marius Pașcan, a formulat un amendament care are în vedere lucrări de urgenţă la 50 biserici de lemn din județul Mureș, în principal reparaţii la acoperiş și la structurile de lemn afectate. Suma soliciatată este de 1 milion de lei.
Partidul Mișcarea Populară a formulat în total 3.318 amendamente la proiectul Legii Bugetului de Stat.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.