Într-un comunicat de presă transmis la redacție, deputatul, Marius Pașcan, își argumentează demersul de a ataca a Curtea Constituțională, alături de colegii din grupul parlamentar al PMP, Legea privind completarea Legii nr.95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, precum și a art. 41 din Legea asistenței sociale nr. 292/2011, adoptată de Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, la data de 11.04.2017. ”În stilul caracteristic, invocând derutant Carta europeană a limbilor regionale, într-o cheie originală și evident partinică etnic, parlamentarii UDMR au reușit, în urma unei înțelegeri prealabile cu PSD și ALDE, să promoveze o aberație legislativă neconstituțională și discriminatorie. Motivând necesitatea completării reglementărilor legale în vigoare privind drepturile pacientului, respectiv a beneficiarului de servicii sociale, nu numai a fi informat dar şi de a fi primit şi îngrijit în propria sa limbă, au găsit pretextul nimerit pentru încadrarea în unităţile sanitare a personalului de specialitate de asistenţă medicală musai cunoscător al limbii minorităților naţionale, adică în acele unități administrativ-teritoriale în care cetățenii minorităților naţionale fie au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, fie numărul lor este de cel puțin 5000.
Cu alte cuvinte, este suficient să fii minoritar și să vorbești limba unei etnii iar astfel să poți ocupa lesne un loc de muncă, într-un spital sau în cadrul serviciilor de asistență sociale, fără a te mai osteni să concurezi în condiții echitabile și egale cu orice alt cetățean român. De altfel, în viziunea originală a UDMR și bolile au o limbă a lor minoritară, la fel și suferințele pacienților se tratează… cu limba, a medicului, a asistentului social, iar etnicitatea minoritară devine o unitate de măsură a beteșugurilor. (http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=15677)
Inițiativa legislativă a trecut prin adoptare tacită de Senat, iar la Camera Deputaților, în data de 11 aprilie 2017, a fost adoptată aproape pe nebăgare de seamă, cu două minute înainte de finalul unei ședințe de plen și după ce președintele de ședință a declarat ședința închisă, revenind precipitat mai apoi, la solicitarea intempestivă a UDMR, pentru dezbaterea la repezeală a acestui proiect legislativ nefast. Confirma, de fapt, prin acțiunea sa, o manevră de culise lamentabilă a actualei puteri politice, complice cu uniunea partid aflată „sub acoperire” la guvernare, ceea ce evident a produs confuzie și derută în rândul parlamentarilor (mulți îndreptându-se după anunțul inițial de încheiere a dezbaterilor spre ieșirea din sala ședinței de plen), neștiindu-se de fapt ce proiect legislativ se mai dezbate și de ce… Situație tipică, o capcană legislativă în care au căzut, în necunoștință de cauză, majoritatea parlamentarilor prezenți.
La inițiativa Grupului parlamentar al Partidului Mișcarea Populară din Camera Deputaților, împreună cu colegi parlamentari din PNL și USR, am înregistrat o Sesizare la Curtea Constituțională, cu privire la neconstituționalitatea Legii privind completarea Legii nr.95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, precum și a art. 41 din Legea asistenței sociale nr. 292/2011, adoptată de Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, la data de 11.04.2017.”
Marius Pașcan, deputat PMP Mureș: Am atacat la Curtea Constituțională a României o aberație legislativă discriminatorie a UDMR
Category: Stirile Punctul