Conform deputatului Marius Pașcan de la învestirea sa în funcția de ministru al Culturii și Identității Naționale, domnul actor George Vladimir Ivașcu este absent nemotivat în Parlament și de negăsit. A fost invitat în repetate rânduri la Comisia pentru cultură, arte și mass-media a Camerei Deputaților, a fost invitat, de asemenea, la Comisia specială comună a Camerei Deputaților şi Senatului pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri şi a Războiului pentru întregirea Neamului, nu a venit deși are această obligație legală.
”De la plecarea anteriorului ministru al Culturii, Lucian Romașcanu, nu se mai știe nimic concret în privința proiectelor subsumate manifestărilor de celebrare a Centenarului, aprobate tocmai la nivelul acestu minister. Asistăm doar la canibalizarea internă și reglările de conturi dintre membrii de vârf ai PSD și avem un al treilea ministru al Culturii, în doar câteva luni, care vine în luna martie 2018 cu o nouă strategie pur teoretică și un set de principii privind Centenarul.
Ce s-a întâmplat între timp? În luna ianuarie 2018, prin adresa nr. 74/19.01 2018, o Comisie interministerială compusă din Lucian Romașcanu (ministru), Gyorgy Atilla, Adriana Udroiu, Nicolae Nasta, Victor Micula și Mirel Taloș a stabilit, după un vot unanim, să aprobe calendarul manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri și să valideze 2065 de proiecte, promovate de către administrațiile publice locale dar și de către organizații neguvernamentale la nivel național, în valoare de 150 de milioane de lei. Lista acestor proiecte a fost transmisă oficial Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților şi Senatului, ministerul comunicând ulterior, prin secretarul de stat Paul Cotârleț, că urmează a fi asumat de către Guvern un act normativ privitor la alocarea sumelor necesare pentru respectivele proiecte. Mai mult decât atât, anteriorul ministru, Lucian Romașcanu, a informat Comisia specială „Centenar” că vor mai fi organizate și alte etape cu privire la selecții de noi oferte pentru a fi susținute și alte manifestări la nivel național, întrucât există fondurile necesare ca urmare a suplimentării pentru acest an a bugetului Ministerului Culturii.
Finalmente, a fost înlocuit ministrul Culturii, iar cel nou, actorul George Vladimir Ivașcu, a declarat incompetentă anterioara echipă ministerială, care avea atribuții în acest domeniu și i-a pus pe liber pe componenții acesteia, nu se mai știe nimic concret despre soarta celor 2065 de proiecte declarate finanțabile. Deși obligat legal, noul ministru nu răspunde invitațiilor comisiilor parlamentare și e dat dispărut din peisajul „Centenar”. Este foarte grav, întrucât pentru o serie de monumente și proiecte care privesc lucrări de infrastructură, cum este cazul Monumentului Marii Uniri, prevăzut prin lege a fi realizat la Alba Iulia, este necesară demararea procedurilor de achiziții publice, care se pot întinde pe o perioadă îndelungată de câteva luni, iar mai apoi durează și realizarea propriu-zisă a respectivelor lucrări și pot apărea și ale situații neprevăzute.
Una peste alta, constatăm fie o crasă incompetență managerială la nivelul Ministerului Culturii, fie o incapacitate de înțelegere profundă a situației reale precum și a importanței acestui eveniment, a semnificației și a manifestărilor subsecvente necesare pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri și pentru existența națiunii române.
Centenarul este al românilor și trebuie asumat cu respectul și importanța cuvenite, transpartinic. Este inadmisibil, întrucât ne apropiem de finalul primului trimestru din acest an, să nu avem încă un calendar al evenimentelor și manifestărilor centenare aprobat și să nu existe o bugetare în consecință. Ministrul Culturii, George Vladimir Ivașcu, trebuie să dea socoteală urgent Parlamentului României în această privință sau să își prezinte cuvenita demisie de onoare”, se arată în documentul remis redacției.
Marius Pașcan, deputat PMP Mureș: ”Batjocură și dezinteres în privința manifestărilor subsumate Centenarului Marii Uniri, din partea Ministerului Culturii”
Category: Stirile Punctul
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.