Conform răspunsului primit de deputatul mureșean, Marius Pașcan, la interpelarea ”Date statistice privind victimele produse de urși”, în perioada 01 ianuarie – 13 noiembrie 2019, în județul Mureș au fost înregistrate două accidente rutiere în care au fost implicați urși. Cel puțin ciudat este faptul că în documentul remis de Ministerul Afacerilor Interne nu se regăsește nicio persoană decedată, deși, în intervalul menționat, în județul Mureș, s-au înregistrat nu mai puțin de două decese: unul, în data de 13 octombrie când un pescar a fost ucis de urs la Odrihei și altul, în 9 noiembrie, când un cioban a fost ucis la Giuluș.
Aceste nenorociri dar și celelalte atacuri ale urșilor care s-au soldat cu rănirea unor persoane, uciderea animalelor din gospodării, distrugeri de bunuri sau cu accidente rutiere, au drept cauză faptul că efectivele de urși depășesc de mai bine de cinci ori numărul prevăzut de lege pentru acest areal. Astfel, se înregistraeză 1298 de animale, în loc de 240 cât prevede legea. Conform statisticilor, un număr excesiv de mare de urși își au habitatul și în județele cu care Mureșul se învecinează, Harghita, Covasna, Sibiu, Brașov, dar și în Argeș și Dâmbovița.
IGSU mai anunță că, prin inspectoratele teritoriale, a emis, prin sistemul Ro-Alert, în primele 10 luni ale acestui an, 376 de mesaje de avertizare privind prezența urșilor în localități.
Marius Pașcan, deputat PMP Mureș: Cele două persoane ucise de urși în județul Mureș nu se regăsesc în statisticile oficiale
Category: Stirile Punctul
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.