Redăm în continuare textul integral al interpelării:
”La începutul lunii octombrie, adresam o interpelare primului-ministru, Viorica Dăncilă, intitulată „O ticăloșie criminală destramă SMURD!”. Nu am primit niciun răspuns până acum, deși termenul legal a fost demult depășit. Arătam că, în urmă cu câțiva ani, primarii se luptau cu încrâncenare pentru șansa de a inaugura, la nivelul mai multor orașe și comune (reunite chiar prin asociații intercomunitare), propriile nuclee civile sau mixte SMURD. Acestea deservesc astăzi localitățile de pe un areal de 15-20 de kilometri, intervenind operativ pentru salvarea de vieți omenești, făcându-se remarcate prin operativitate, promptitudine și eficiență.
Astfel de centre SMURD au fost organizate în județul Mureș la Iernut, apoi la Sighișoara, Târnăveni și Reghin, dar și în alte localități ale județului (existând 8 astfel de servicii zonale în prezent), având componente mixte de personal militar și civil, personalul civil fiind asigurat și plătit de către primării. Acest model a fost „exportat” în întreaga țară, în prezent existând peste 300 de echipaje de prim-ajutor, din rândul cărora circa 30 sunt civile sau mixte.
Astăzi, după ce guvernarea PSD-ALDE, susținută de UDMR, a dat în pripă și cu mărinimie electorală frâu liber la creșterea salariilor celor din administrația publică locală, după ce, culmea, le-a diminuat resursele de finanțare a bugetelor locale, primăriile s-au trezit că, după ce au majorat salariile propriilor angajați la maximum posibil, nu mai au bani pentru salarizarea personalului medical civil, din cadrul centrelor SMURD. Unele dintre acestea au început deja să fie închise prin țară.
Sunt probleme și în județul Mureș. Primăriile au solicitat ajutor de la Consiliul Județean Mureș pentru a acoperi deficitul bugetar și a asigura plata salariilor angajaților SMURD. Este însă doar o soluție provizorie care se încheie la acest sfârșit de an. Părintele SMURD, dr. Raed Arafat, a făcut în disperare de cauză un apel public pentru găsirea unei soluții, arătând că „desființarea acestor echipaje va duce inevitabil la pierderi de vieți și la mari întârzieri în cazul unor intervenții”. Totodată, în viziunea sa „nu avem cum să dezvoltăm sistemul de urgență mai departe, dacă ne întoarcem înapoi anulând pași deja realizați, mai ales dacă acești pași s-au dovedit în folosul populației”.
Din iresponsabilitate, indolență, neputință sau alte posibile și obscure interese politicianiste, o mârșăvie este pe cale să se întâmple: destrămarea și șubrezirea SMURD.
Vă solicit din nou să mă informați ce veți face în mod concret pentru ca SMURD să-și poată continua activitatea, fără să fie închise centrele sale regionale de asistență de urgență și intervenție?! Consider că preluarea personalului SMURD (plătit până în prezent de autoritățile locale) de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență reprezintă o soluție urgentă pentru ca cele 30 de echipaje existente în această situație la nivel național să nu fie desființate. Acum, în preajma adoptării bugetului de stat pentru anul 2019, vă solicit să mă informați ce veți face concret pentru ca aceste centre regionale SMURD să nu fie desființate?!”
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.