La începutul acestei săptămâni, președintele Consiliului Județean Mureș, Peter Ferenc, a achitat amenda însumând 42.642 de lei, reprezentând sancțiunea contravențională pentru refuzul de a pune în executare o hotărâre definitivă a instanței de judecată, care îl obliga anterior, în calitate de primar al orașului Sovata, să îndepărteze însemnul publicitar secuiesc de pe clădirea primăriei. Este de apreciat că politicienii maghiarimii respectă finalmente deciziile instanțelor de judecată și înțeleg că nu au încotro, că trebuie să se supună hotărârilor acestora și legislației României. Prin comparație, alți politicieni ai UDMR au ales să fugă în Ungaria și să se sustragă răspunderii de natură penală, așa cum este cazul deputatului infractor și actualmente fugar, Marko Attila, care și în prezent este ascuns și protejat de Budapesta, într-o manieră nediplomatică absolut revoltătoare.
Prin plata amenzii, Peter Ferenc a demonstrat că este un cetățean de bună credință al României, un exemplu de urmat și pentru ceilalți primari ai UDMR, aflați în situații similare, care, după ce au încălcat legea, înțeleg să suporte consecințele prin plata amenzii și astfel să contribuie la suplimentarea bugetului de stat. Poate, în viitor, date fiind consecințele legale, cei în cauză se vor gândi și vor analiza cu mai multă responsabilitate acțiunile pe care le întreprind și le vor pune în acord cu legislația în vigoare, tocmai pentru bunul mers al comunităților pe care le reprezintă.
Pe de altă parte, aflăm că primarii Fülöp László Zsolt (Sovata), Csibi Attila Zoltán (Sângeorgiu de Pădure) și Tóth Sándor (Miercurea Nirajului), au contribuit, din solidaritate cu Peter Ferenc, la plata a mai mult de jumătate din cuantumul amenzii, alocând suma totală de 24.000 de lei (UDMR Sovata – 10.000 de lei, iar organizațiile din Sângeorgiu de Pădure și Miercurea Nirajului cu câte 7.000 de lei).
Mă întreb însă dacă banii organizațiilor UDMR din Sovata, Miercurea Nirajului și Sângeorgiu de Pădure, în loc de a fi risipiți pentru a plăti amenzile aferente unor nelegalități și lipsei de chibzuință din partea lui Peter Ferenc, oare nu ar fi servit mai bine unor investiții concrete în ajutorul maghiarilor din zonele respective?! Sigur, 10.000 sau câte 7.000 de lei nu par sume mari, însă acești bani alocați unor cadre didactice, care nu au material didactic, sau părinților săraci ai unor elevi, ori copiilor sărmani, care fac eforturi imense pentru a avea parte de elementarele rechizite pentru școală, ei bine, din această perspectivă, sumele respective sunt chiar exorbitante…
Însă, timpul poate fi un sfetnic bun iar respectarea legii, bunăstarea comunităților precum și liniștea, confortul acestora trebuie să primeze și să călăuzească activitatea oricărui politician, demnitar sau ales local, indiferent de rangul sau etnia acestuia. Toți suntem cetățeni ai României iar cei anterior nominalizați au jurat să apere Constituția și legile țării și să facă, cu bună credință, tot ce le stă în putință pentru binele comunităților pe care le reprezintă, se arată într-un comunicat transmis redacției de către președintele executiv la Partidului Mișcarea Populară, Marius Pașcan.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.