Domnule prim-ministru,
În numele Partidului Mișcarea Populară, vă transmit că apreciem prezența dumneavoastră în Parlament și considerăm oportun ca premierul să vină periodic în plenul legiuitor pentru a ne informa în privința celor mai importante decizii și strategii asumate de Guvernul României. Vă reamintesc că PMP a votat de două ori cu încredere învestirea Cabinetelor pe care le-ați condus. România are nevoie în prezent de o cu totul altă abordare decât cea oferită de PSD în perioada tandemului Dragnea – Dăncilă.
Îmi exprim totodată regretul profund că unele partide politice și politicieni doresc să transforme electoralist această dezbatere, într-un prilej de conflict politic și discordie, care nu fac altceva decât să șubrezească instituțional suplimentar încrederea publică în toți factorii politic decidenți aflați la conducerea țării. Acum, în fața unui pericol uriaș care amenință deopotrivă viețile românilor, economia națională, drepturile și libertățile constituționale, pentru care ne-am mobilizat cu toții și am făcut sacrificii, ar fi fost nevoie mai mult ca oricând de consens politic și soluții gândite împreună pentru a ieși din acest marasm copleșitor.
Stimați colegi parlamentari,
Spectacolul gregar, demagogia și bălăcăreala politică nu fac decât să accentueze sentimentul românilor că sunt pe cont propriu, că nu se pot baza pe aleșii lor și că, din păcate, respectând sau nu rigorile măsurilor în vigoare începând de azi, rezultatul va fi același. Genul acesta de atitudine contribuie la relativizarea binelui și banalizarea răului. Contribuie la erodarea periculoasă a încrederii cetățenilor în instituțiile statului și alimentează poziționări publice contestatare, de tip anarhic.
Domnule premier Ludovic Orban,
Dacă este să privim rezultatele crizei din sănătatea publică, noi cei din Partidul Mișcarea Populară considerăm că gestionarea situației la nivelul României a fost satisfăcătoare. Adică, chiar dacă avem mai multe decese și mai mulți morți, comparativ cu țările din jurul nostru, există o distanță uriașă față de ceea ce se întâmplă, de coșmarul miilor de morți din cauza coronavirusului din Vestul Europei. În ciuda sosirilor masive a românilor în țară din zonele roșii, la sfârșitul lunii februarie și începutul lui martie, numărul celor contaminați nu a sporit vertiginos. Mai mult, în niciun moment, sistemul sanitar românesc nu a fost suprasaturat, nu a fost depășită capacitatea sa de gestiune, după cum s-a întâmplat în state vestice mult mai dezvoltate.
Păcat de acest sfârșit de săptămână haotic care tocmai s-a încheiat, când pare că întreaga redută de apărare împotriva pandemiei, construită cu trudă și migală, s-a prăbușit revoltător. Evident, garda a fost coborâtă din cauza faptului că proiectul legii de reglementare a Stării de Alertă nu a ajuns la timp în Parlament iar consecințele pot fi în continuare foarte grave.
Domnule prim-ministru,
Partidul Mișcarea Populară vă transmite îngrijorarea cu privire la situația economiei românești. În toată această perioadă de la declanșarea crizei sanitare, PMP a încercat să fie o voce a rațiunii, a cumpătării și a echilibrului. Din păcate, nu toate propunerile și soluțiile constructive, cu care am venit, au găsit un ecou favorabil la nivel guvernamental. Pentru că sunteți acum în Parlament, mă simt dator să vă reamintesc câteva dintre solicitările noastre oficiale:
• PMP a propus un Pact Național pentru Sănătate care prevedea creșterea anuală a alocărilor din PIB pentru Sănătate, până la atingerea nivelului mediu din Uniunea Europeană, respectiv până în anul 2025. În acest Pact Național pentru Sănătate, s-ar fi putut construi și celebrele spitale municipale promise de PSD și pentru care nu s-a făcut niciodată nimic.
• PMP v-a cerut repetat, domnule premier, mai multă transparență în cheltuirea banilor publici: măsuri concrete ca, mai ales în această perioadă, toate contractele de achiziții publice (de la nivelul administrațiilor publice centrale sau locale) să fie accesibile românilor, pentru a se vedea pe ce s-au cheltuit resursele și așa puține, greu afectate ale statului. Guvernul a acționat în sens invers, încercând să centralizeze comunicarea și mărind timpii de răspuns pentru instituții.
• PMP a solicitat să alocați resurse pentru cercetarea medicală din România, lucru care, din păcate, nu s-a întâmplat. Am ajuns până acolo încât suntem pesemne singurul stat din Uniunea Europeană care nu participă oficial la efortul global privind găsirea unui leac la boala generată de acest virus mortal.
• PMP a propus o rectificare bugetară participativă și construirea unui buget care să permită relansarea economiei românești. Guvernul a preferat o abordare contabilă primară, făcând un calcul cu privire la cât au crescut cheltuielile și cât au scăzut încasările. Considerăm că ați preferat soluția politică și electorală favorabilă, în detrimentul celei economice.
• PMP v-a spus că este nevoie de un pachet de susținere directă a IMM-urilor din România, puternic lovite de criză. Ați preferat să vă mobilizați doar pentru garantarea unor credite, în cadrul programului IMM Invest, și vedem cu toții apetitul scăzut al băncilor de a da curs acestor solicitări.
• PMP susține că, pe lângă prioritatea salvării de vieți, locurile de muncă devin o prioritate, în contextul în care avem sute de mii de contracte suspendate, dar și încetate. Considerăm că șomajul tehnic nu mai reprezintă o măsură suficientă nici pentru angajați, nici pentru angajatori. PMP a propus deja ca măsură prioritară rambursarea/restituirea a 50% din taxele pe muncă plătite de angajatori anul trecut, cu condiția ca angajatorii respectivi să nu reducă numărul de locuri de muncă. Pentru a păstra locurile de muncă, dar mai ales pentru a genera noi locuri de muncă este nevoie de sprijin consistent pentru firme și de repornirea industriei locale.
• PMP revine cu ideea că, în contextul suspendării Pactului de Stabilitate și de Creștere, care ne permite depășirea deficitului bugetar, Guvernul poate avea o abordare mai elastică, creativă, în ceea ce privește pachetul de măsuri pentru relansarea economiei. Recomandarea noastră pentru Guvern este să folosească soluția care și-a dovedit deja eficiența în precedenta criză economică, adică relansarea prin investiții pentru infrastructura mare, proiecte care nu pot fi finanțate din fonduri europene. PMP a propus cinci proiecte majore care pot defini cu succes această guvernare:
o 1. Autostrada Transilvania;
o 2. Extinderea rețelei de gaze naturale, astfel încât minimum două treimi dintre români să-și poată asigura necesarul de energie pentru încălzire;
o 3. Decolmatarea canalelor de irigații, repararea sistemelor de pompare, achiziția de sisteme fixe și mobile de irigații și furnizarea gratuită a apei, timp de trei ani, în zonele afectate de secetă;
o 4. Realizarea de centre de colectare legume, fructe și zarzavaturi în marile bazine legumicole și producătoare de fructe;
o 5. Finanțarea Pactului Național pentru Sănătate, propus de PMP, în care este inclusă construirea celor 8 spitale regionale.
În încheiere, domnule prim-ministru, vă transmit că Partidul Mișcarea Populară își exprimă încrederea că guvernul va fi receptiv în privința acestor propuneri și că va gestiona în această perioadă România ținând cont de cele mai bune soluții economice, indiferent de cine este inițiatorul acestora. Nu e loc de orgolii sau vanități politice în această privință, nici de interese executive cantonate în zona perspectivei electorale.
A venit momentul să ascultați mai mult și să dialogați consecvent cu partenerii politici, care încearcă să vă sprijine cu onestitate și bună-credință pentru depășirea perioadei dificile prin care trece țara.
Dumnezeu să ne ajute și să aveți înțelepciune în asumarea celor mai bune decizii pentru România!
(Alocuțiune transmisă telefonic în Camera Deputaților, la audierea primului ministru Ludovic Orban)