Instanța de contencios administrativ a Tribunalului Mureș a confirmat, prin sentință, în această săptămână, nelegalitatea Deciziei Inspectoratului Școlar al Județului Mureș (nr. 1385/31.08 2015) de înființare a Liceului Teologic Romano-Catolic Târgu-Mureș. Decizia a de înființare a liceului a fost anulată! Susțineam printr-un apel intitulat „Nu distrugeți Colegiul Național UNIREA”, încă înainte cu un an de data înființării printr-un abuz a unității școlare (26.06 2014) (http://mariuspascan.ro/?p=1597), că în urma presiunilor politicianiste ale PSD-UDMR, se săvârșește o gravă ilegalitate încălcându-se flagrant prevederile Legii Educației Naționale. Apoi, printr-un nou apel public din 03 iulie 2014, (http://mariuspascan.ro/?p=1600) invocam faptul că „Soarta Colegiului Național UNIREA nu trebuie jucată la ruleta etnico-politică a intereselor PSD-UDMR”. Am avut 14 luări de poziție, declarații și interpelări adresate Ministerului Educației pe această temă. Iar, în ultimă instanță, întrucât părea că vorbesc în pustiu, am solicitat prezența Corpului de control al ministerului de resort la Târgu-Mureș.
Ce bine ar fi fost dacă aș fi fost ascultat de la început… Nu se ajungea acum la cauze penale aflate pe rolul DNA, nu ar fi suferit deopotrivă într-o atare stare de provizorat, incertitudine și indecizie atâția elevi, profesori și părinți. Dar se pare că unii trăiesc politic din provocarea unor tensiuni interetnice și conflicte identitare. Cui folosesc acestea de fapt, mă întreb retoric privind către UDMR?!
Marius Pașcan, președinte PMP Mureș: Instanța a confirmat ceea ce susțineam încă din 2014 și anume că decizia de înființare a Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu-Mureș este nelegală
Category: Stirile Punctul