Aproximativ 200 de absolvenţi, masteranzi şi studenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu Mureş, la specializarea Nutriţie şi Dietetică, au participat, joi, la un marş pentru sensibilizarea politicienilor asupra importanţei adoptării proiectului de lege privind organizarea şi exercitarea profesiei de dietetician şi recunoaşterea licenţiaţilor în domeniu ca personal medical specializat în nutriţie şi dietetică. ‘Asociaţia Română de Nutriţie şi Dietetică a organizat acest marş cu scopul de a atrage atenţia asupra necesităţii recunoaşterii dieteticienilor licenţiaţi din întreaga ţară ca personal medical specializat în nutriţie şi dietetică. Pentru aceasta avem nevoie de un pachet legislativ care să reglementeze profesia de dietetician în România şi astfel să se completeze o verigă lipsă în sistemul nostru de sănătate şi de asemenea să ajute absolvenţii să se angajeze ca dieteticieni de drept’, a declarat Florina Ruţă, preşedinta Asociaţiei Române de Nutriţie şi Dietetică (ARoND).
Potrivit preşedintei ARoND, în România, dietetica se face doar apelând la Internet şi, de regulă, în scopul de a scădea în greutate. ‘Cele mai multe persoane cred că apelează la Internet şi probabil că de cele mai multe ori se apelează cu scopul scăderii în greutate. Dar nu este suficient. Scopul principal este de menţinere a sănătăţii şi de asigurare a unui echilibru nutriţional prin alimentaţie. De aceea, persoanele trebuie monitorizate, urmărite şi aceasta este de fapt sarcina dieteticianului’, a arătat Ruţă.
Aceasta a precizat că scopul ARoND este acela de a susţine viitorii absolvenţi în a-şi găsi un loc de muncă conform calificării, însă şi de aliniere a acestei profesii la practica europeană.
Scopul marşului a fost şi de susţinere a proiectului de lege ‘Organizarea şi exercitarea profesiei de dietetician în România’, depus în Parlament în data de 5 noiembrie, în care se arată că ‘dieteticianul este o persoană calificată în Nutriţie şi Dietetică recunoscută de autorităţile naţionale şi care aplică ştiinţa nutriţiei în alimentaţia şi educaţia grupurilor sau indivizilor atât în situaţii de boală cât şi în starea de sănătate, pentru menţinerea ei’.
AGERPRES