Liderii UDMR Mureș nu participă la „marșul secuiesc” din 10 Martie
Președintele UDMR Mureș, Péter Ferenc, a precizat joi într-o conferință de presă că nu va participa la „marșul secuiesc” care se organizează în mod tradițional în 10 Martie la Tîrgu Mureș, el motivând că va fi la Berlin, la o reuniune, în calitate de președinte al Consiliului Județean Mureș. Nici Vincze Loránt, candidatul de pe locul II al Uniunii la alegerile europarlamentare, care a precizat că este membru în organizația UDMR Mureș, nu va fi prezent. El a susținut, în aceeași conferință de presă, că va fi tot la Berlin, la o întâlnire cu ministrul de Interne german. În ce privește „Ziua maghiarilor de pretutindeni”, aceasta va fi marcată în acest an la Tîrgu Mureș în 2 zile. Astfel, în 14 martie, la Monumentul Secuilor Martiri va avea loc o adunare la care vor fi prezenți președintele UDMR, Kelemen Hunor, și reprezentantul Guvernului ungar Szijjártó Péter, în timp ce in 15 Martie se vor acorda, de la ora 19, premiile „Carte și lumânare”.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.