În perioada 3 aprilie-15 mai au fost livrate la 123 de familii un total de 3298 de porții de ciorbe cu pâine,de către 6 voluntari (COVID-AID TgM și Salvamont).
Beneficiarii programului ”Masă caldă nevoiașilor” au fost până în prezent 204 de copii, 33 persoane vârstnice, 6 persoane cu dizabilitate, 4 persoane fără domiciliu și 19 persoane fără loc de muncă în Tîrgu Mureș, Sîngeorgiu de Mureș, Sîncraiu de Mureș și Cotuș.
Mulțumim celor 60 de persoane care au donat 14.785 lei, respectiv cartofi, morcovi, mere, sfeclă și roși, respectiv firmelor ELDI, TIMKO, Restaurantul EMMA,Therezia, Freesland, REEA, Alchemist, Loriand, A.F. Covaci, Appia Management Srl pentru sprijinul material, bunuri și servicii! Mulțumiri speciale pentru donațiile generoase către St. Georgius Management Club (3000 lei) și Fundației Comunitare Mureș și ING Bank (18.000 lei).
Mâncarea caldă este preparată gratuit în bucătăria Fundației Transilvană Alpha.
În selecția celor care vor primi sprijin au prioritate familiile fără venit cu copii, în special cele monoparentale și vârstnicii fără venit, respectiv familiile cu copii și vârstnicii cu venituri de până la 300 lei/membru de familie. Pentru pensionari din pensie se scad cheltuielile cu medicamentele pentru a obține suma din care se gospodărește persoana.
La numărul de telefon 0265-311727 se poate cere sprijin, respectiv tot aici se poate oferi sprijin. Vă rugăm să diseminați către cei care credeți că au nevoie de sprijin acest număr de telefon, respectiv vă rugăm să ne semnalați cazurile în care este nevoie de sprijin.
Vom continua până când vor exista alimente și/sau donații bănești care se pot face către Asociatia Divers
RO52CECEB00030RON0362124 sau online https://divers.org.ro/asociatia-divers/donatii sau https://rohelp.ro/ro/ngos/80
Puteți sprijini inițiativa prin comandarea unui meniu al zilei de la bucătăria Alpha la 0742-294495, care costă 14 lei/porție, dar la care poate fi adăugată o donație. Cu 5-6 lei susțineți o supă sau un fel doi pentru o persoană.
#orașulteajută #covidaidtîrgumureș
Koreck Maria
Președinte / Elnök
Asociația Divers Egyesület 0722-318605