Măștile de protecție vor fi obligatorii în spațiile publice deschise, în anumite intervale orare, iar terasele restaurantelor vor fi închise între orele 23.00-6.00, sunt deciziile pregătie spre semnare de autorități, în contextul în care România înregistrează zinic peste 1.100 de noi cazuri de infectare, și pe fondul nerespectării de către o parte a populației a măsurilor de protecție și distanțare socială. Măsurile vor fi semnate de Guvern, fiind practic o formalitate. Noile restricții vor fi aplicate începând cu 1 august. Premierul Orban a atenționat anterior că este pregătită introducerea obligativității măștii în spații deschise precum piețe și faleze.
Pentru plaje, distanța mai mică de 2 metri între persoane/șezlonguri va fi permisă numai pentru soți și copii însoțiți de adulți (părinți, bunici). Ministrul Sănătății susține încă că se va insista ca această distanță să fie menținută și în …apă. Astfel, va fi instituită obligativitatea purtării măștii de protecție, în anumite intervale orare, pentru toate persoanele prezente în spațiile publice deschise, stabilite prin hotărâre a comitetului județean sau al Municipiului București pentru situații de urgență, cu avizul direcției de sănătate publică. Spațiile și intervalele orare vor fi stabilite luând în considerare probabilitatea creșterii numărului persoanelor prezente concomitent în spațiile și în intervalele orare respective, ca efect al desfășurării unor activități individuale sau de grup.
Se exceptează de la această măsură următoarele categorii de persoane – persoanele care desfășoară activități fizice intense sau în condiții de muncă solicitante, cum sunt temperaturile ridicate sau umiditatea crescută și copiii cu vârsta mai mică de 5 ani. Alte măsuri – Interzicerea comercializării și consumului produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice, în intervalul orar 23.00-06.00. În afara intervalului menționat, operatorii economici care desfășoară aceste activități, au obligația să ia măsuri pentru limitarea numărului de clienți la numărul locurilor pe scaune, precum și a oricăror activități care presupun interacțiunea fizică între clienți, inclusiv dansul. – Interzicerea desfășurării activității cu publicul pentru operatorii economici din domeniul jocurilor de noroc, în intervalul orar 23.00- 06.00.
– Pentru plaje, distanța mai mică de 2 metri între persoane/șezlonguri este permisă numai pentru soți și copii însoțiți de adulți (părinți, bunici). Măsurile urmează să fie aprobate de Guvern.
Citește mai mult la: https://www.profit.ro/stiri/social/ultima-ora-masca-obligatorie-in-spatii-publice-deschise-terase-inchise-noaptea-distanta-impusa-pe-plaja-dans-limitat-19434784