Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Tribunalului Mureş este abilitat să aducă la cunoștință publică următoarele aspecte:
Prin Hotărârea Colegiului de conducere al Tribunalului Mureş nr. 5 din 11 martie 2020 s-au adoptat şi implementat la nivelul acestei instanţe următoarele măsuri organizatorice menite să asigure evitarea aglomerărilor de persoane în incinta spaţiilor în care Tribunalul Mureş îşi desfăşoară activitatea în vederea prevenirii răspândirii infecţiei cu virusul Covid-19 raportat la Hotărârea Secţiei pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nr. 191 din 10 martie 2020:
– Completurile de judecată vor dispune măsurile necesare pentru stabilirea de ore diferenţiate în scopul soluţionării cauzelor, ore alocate fiecărui dosar sau unui anumit număr de dosare, în funcţie de întinderea listei de şedinţă şi particularităţilor. La fixarea orelor se va ţine seama de necesitatea alocării unei perioade suficiente pentru aerisirea şi igienizarea sălilor de şedinţă.
– Accesul în incinta instanţei va fi permis doar persoanelor care au calitatea de părţi ori participanţi în procesele aflate pe rol în ziua respectivă şi doar în intervalele orare menţionate pe listele de şedinţă, care vor fi afişate la loc vizibil la uşile principale de acces în cele două sedii provizorii ale Tribunalului Mureş.
– Completurile de judecată vor examina posibilitatea adoptării oricăror alte măsuri, cum ar fi amânarea soluţionării cauzelor, preschimbarea termenelor de judecată sau acordarea unor termene mai lungi.
– Completurile de judecată specializate în domeniul dreptului penal vor avea în vedere că participarea persoanelor private de libertate la termenele de judecată stabilite să aibă loc exclusiv prin videoconferinţă, în caz contrar cauzele urmând să fie amânate.
– Serviciul registratură al Tribunalului Mureş îşi va suspenda programul cu publicul până la data de 31 martie 2020, inclusiv, cu posibilitatea prelungirii ulterioare, urmând ca transmiterea tuturor actelor de procedură să se realizeze exclusiv în formă electronică prin mail, fax ori prin utilizarea serviciilor poştale.
– Programul de lucru cu publicul la Serviciul arhivă al Tribunalului Mureş va fi limitat la o oră, în zilele de luni şi miercuri, în intervalul orar 11.00 – 12.00, exclusiv pentru ridicarea actelor procedurale ori a înscrisurilor solicitate;
– Studierea dosarelor se va putea face exclusiv prin accesarea aplicaţiei InfoDosar, în care se regăsesc toate documentele scanate.
– Se interzice accesul în sediile provizorii ale Tribunalului Mureş a persoanelor cu privire la care autorităţile române competente au dispus măsuri de carantină sau de autoizolare, până la expirarea acestora. Persoanele aflate în această situaţie, care sunt citate la Tribunalul Mureş, au obligaţia de a înştiinţa completul de judecată despre această situaţie, în scris sau prin poştă electronică.
– Se interzice accesul în sediile provizorii ale Tribunalului Mureş a persoanelor care au călătorit, în ultimele 14 zile, într-una dintre zonele de risc, care au intrat în contact în ultimele 14 zile cu o persoană diagnosticată/monitorizată pentru posibilă infecţie cauzată de COVID-19 şi care prezintă una sau mai multe dintre simptomele specifice acestei boli.
În contextul măsurilor necesare pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu Coronavirusul COVID-19, Adunarea judecătorilor din cadrul Tribunalul Specializat Mureș a hotărât la data de 11 martie 2020 luarea următoarelor măsuri ce se vor aplica la Tribunalul Specializat Mureş în perioada 12 martie 2020 – 31 martie 2020, cu posibilitatea de prelungire:
Se solicită avocaţilor, practicienilor în insolvenţă, părţilor, precum şi celorlalţi participanţi la judecată să nu se prezinte în instanţă, având la dispoziţie următoarele opţiuni:
- în situaţia în care părţile doresc ca cererile lor să fie soluţionate, pot să solicite judecarea în lipsă şi să depună concluzii scrise în termenul de pronunţare;
- în situaţia în care părţile consideră că prezenţa lor la judecarea cauzei este absolut necesară, au posibilitatea să solicite amânarea cauzei;
- judecata cauzelor nu va fi suspendată în baza articolului 411, alineatul 1, punctul 2, din noul Cod de procedură civilă, dacă niciuna dintre părţi nu se înfăţişează la strigarea cauzei şi nu depune nicio cerere la dosar. În aceste situaţii, judecarea cauzelor va fi amânată pentru un termen ulterior datei de 31 martie 2020.
Vor fi luate măsuri pentru preschimbarea din oficiu a termenelor de judecată, în baza art. 230 din noul Cod de procedură civilă, părţile urmând să fie citate pentru noul termen de judecată.
Măsuri care vizează activitatea compartimentului de arhivă:
- nu se va permite accesul publicului la Compartimentul arhivă, decât în zilele de luni şi miercuri, în intervalul orar 11-12 şi numai pentru ridicarea de acte (legalizări, certificate de grefă, copii de pe înscrisurile aflate în dosare, înscrisuri depuse la mapele de corespondenţă ale practicienilor în insolvenţă);
- părţile au posibilitatea să urmărească măsurile dispuse în dosare în perioada indicată fie consultând Portalul instanţelor de judecată, fie accesând aplicaţia http://www.curteadeapelmures.ro/;
- studiul dosarelor se va realiza prin intermediul aplicaţiei http://www.curteadeapelmures.ro/, cu excepţia cauzelor urgente, care pot fi studiate la arhiva instanţei (ordonanţe preşedinţiale, măsuri asigurătorii, mandat ad-hoc, cereri de suspendare a executării silite provizorii formulate în temeiul art. 450 din noul Cod de procedură civilă).
Măsuri care vizează activitatea compartimentului de registratură:
- nu se va permite accesul publicului la Compartimentul registratură, toate cererile şi înscrisurile urmând să fie transmise instanţei exclusiv prin e-mail, la adresa tr-mures-comercial@ro, prin fax la numărul 0265-311.827 sau prin serviciile poştal ori de curierat, la adresa: Târgu Mureş, strada Bolyai, nr. 2, judeţul Mureş, cod poştal 540064.